Dezbatere pe tema voluntariatului la Craiova
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a găzduit marţi, 29 octombrie, dezbaterea „Voluntariatul în România - pas important spre rezolvarea problemelor comunităţii locale“. Evenimentul a fost organizat de ISJ Dolj, organizaţia „Salvaţi Copiii“, filiala Dolj, Asociaţia „Edulife“ din Craiova, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto şi Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonsky“. Arhiepiscopia Craiovei a fost reprezentată la discuţii de pr. Viorel Dică, parohul bisericii craiovene „Harşu“.
Activitatea a reunit reprezentanţi ai unor instituţii importante din mai multe judeţe ale Olteniei, între care cei ai Primăriei Municipiului Craiova, ai Consiliului Judeţean Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, Policlinica „Sfântul Ilie“, Universităţii „Spiru Haret“, ai Şcolii Postliceale Sanitare „Christiana“ din Craiova, ai autorităţilor locale din oraşul Balş, judeţul Olt. Arhiepiscopia Craiovei a fost reprezentată de preotul Viorel Dică, paroh al Bisericii „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ - Harşu şi consilier pe probleme de patrimoniu în cadrul Centrului eparhial. Dezbaterea s-a axat pe discuţii despre modul în care pot fi realizate activităţi şi proiecte folositoare pentru comunitate între instituţii şi organizaţiile de voluntari, despre modul în care oamenii pot fi atraşi în zona de voluntariat, au fost identificate probleme cu care se confruntă atât instituţiile, cât şi ONG-urile şi au fost înaintate soluţii în vederea rezolvării lor.
„Voluntarii apar din dorinţa de a avea un model“
Parohia craioveană Harşu a desfăşurat până în prezent mai multe proiecte dedicate voluntariatului. În cadrul acestora, s-a avut în vedere aşezarea în lucrare a dragostei pentru aproapele, în acord cu principiile evanghelice şi cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi. „Voluntariatul a început în Biserică în momentul în care oamenii şi-au dat seama că prin comuniune şi prin dialog reuşesc să dezvolte comunitatea din care fac parte şi mă gândesc că în secolele de aur ale creştinismului, III, IV, V, Sfântul Vasile cel Mare, care este primul care a realizat bolniţele în care voluntarii adunau pe cei bolnavi, pe cei neputincioşi şi-i duceau în bolniţele respective, unde, fără nici o plată, aveau grijă de ei. Biserica întotdeauna a pomenit pe doctorii fără de arginţi. Cred că voluntarii apar şi din dorinţa de a avea un model. În Biserică au găsit întotdeauna modele prin sfinţii militari, prin doctorii fără de arginţi, prin martiri, muceniţi şi prin toţi cei care au avut posibilitatea şi le-au lăsat acest mesaj celor care au asistat la astfel de fapte şi celor cu care au fost contemporani“, a mărturisit pr. Viorel Dică. În acelaşi context, pr. Dică a amintit despre numeroasele acţiuni derulate la Parohia „Harşu“, precum „Managementul voluntariatului“, şi a vorbit despre iubirea cu care credincioşi de diferite categorii de vârstă îşi ajută semenii. „Voluntariatul izvorăşte din credinţă, din iubirea faţă de aproapele, pentru că are în vedere slujirea semenilor şi valorile pe care Mântuitorul Hristos le-a dăruit oamenilor. Voluntariatul îşi are rădăcinile în Sfânta Scriptură, un exemplu foarte uzitat fiind Pilda samarineanului milostiv“, a conchis părintele paroh Viorel Dică.
Dezbaterea se înscrie în seria de activităţi desfăşurate în cadrul proiectului de parteneriat Comenius Regio intitulat „A Bridge to leadership“, care se desfăşoară în perioada 1.08.2013 - 31.07.2015, fiind implicate două regiuni din România, respectiv Lituania. „Proiectul a fost conceput să dezvolte cooperarea interculturală şi calităţile de leadership prin intermediul experienţei practice - voluntariatul. Scopul său este de a-i încuraja pe tineri să se exprime şi să promoveze valorile comune ale societăţii, pentru a creşte nevoia implicării în activităţi de voluntariat şi pentru a-şi dezvolta abilităţile de leadership, necesare în societatea de azi. Prin acest proiect urmărim să le arătăm elevilor şi să le prezentăm profesorilor varietatea acţiunilor de voluntariat care pot fi făcute, cum să fie răspândită comunicarea între cluburile naţionale şi internaţionale de tineret, centre de voluntariat, pentru a fi rezolvate numeroase probleme locale, regionale, naţionale şi cele internaţionale, precum migraţia, dependenţa de alcool etc.“, au precizat partenerii proiectului. Proiectul este finanţat în cadrul programului sectorial Comenius al programului de „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii“.