Dezbateri despre Taina Sfântului Botez

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 09 Iunie 2011

Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Drăgăşani a găzduit marţi, 7 iunie, conferinţa pastoral-misionară de primăvară pentru preoţii din Protoieria Drăgăşani. Tema întâlnirii a fost dedicată Tainei Sfântului Botez.

Lucrările şedinţei au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În deschidere, IPS Părinte Gherasim a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură în care a explicat rânduiala Tainei Sfântului Botez, îndemnându-i pe clericii prezenţi să o săvârşească cu responsabilitate şi dăruire. Problemele administrative ale parohiilor În cadrul întrunirii au fost prezentate trei referate în care a fost tratată Taina Sfântului Botez: "Prezentarea istorică a Tainei Botezului", "Semnificaţia teologică şi existenţială a Sfântului Botez" şi "Practici neortodoxe privind săvârşirea Botezului". Lucrările preoţilor referenţi au avut un caracter ştiinţific, evidenţiind cunoştinţele teologice ale acestora, dar şi bogata experienţă parohială. A fost prezentat Sfântul Botez în Sfânta Scriptură, în perioada patristică şi în teologia contemporană, s-au analizat semnificaţia teologică şi existenţială, precum şi pastoraţia celor botezaţi, a familiei creştine sau a instituţiilor care contribuie la creşterea şi formarea copiilor. De asemenea, a mai fost dezbătută şi problema practicilor neortodoxe privind săvârşirea Sfintei Taine. Tot în cadrul lucrărilor au fost aduse în discuţie şi problemele curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Drăgăşani, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi culturale la nivelul fiecărei parohii pentru a sprijini familia creştină, prin dezvoltarea activităţilor educative, organizarea de excursii şi pelerinaje etc. În încheiere, PS Emilian Lovişteanul a trecut în revistă aspectele şi învăţăturile ce trebuie reţinute de către preoţii slujitori în legătură cu temele dezbătute. Următoarea conferinţă preoţească din Arhiepiscopia Râmnicului va avea loc la Horezu, pentru preoţii din Protopopiatul Horezu.