Dezbinaţi în calea furtunii

Şi va veni furtuna. Desigur că va veni. Oricât ne-am amăgi, oricât ne-ar asigura că este doar o ficţiune, furtuna e aproape, ne pândeşte, aşteaptă momentul potrivit, în care vom fi complet nepregătiţi. Şi nici nu este greu să fim aşa. Ochii noştri sunt aţintiţi doar asupra momentului actual, iar în cugetul nostru goneşte absurd un vălmăşag de idei contemporane scoase din context şi îndreptate către orice sau poate spre nimic.

Prea mult invocata diferenţă dintre generaţii este una forţată, adesea, cu scopul de a sublinia "necesitatea" celor tineri de a fi altfel. Nu este greu să inducem o astfel de concepţie, dar efectele se dovedesc incontrolabile. O persoană rătăcită prin agora, având ca singur scop originalitatea fără limite, poate alege calea sugerată de cei direct interesaţi sau, dimpotrivă, se poate răzvrăti, păşind spre un alt fel de distrugere. Însă rezultatul este acelaşi. Oricât am crede că acţiunile noastre vor rămâne scrise cu litere îngroşate în cartea aurită a istoriei, timpul ne va dovedi că nu au fost decât urme de paşi pe nisipul clepsidrei. Au dispărut rapid şi pentru totdeauna. Generaţia contemporană Revoluţiei din 1989 s-a răzvrătit împotriva tiraniei şi a greutăţilor de tot felul. Generaţia actuală este îndemnată să se răzvrătească pur şi simplu. O rebeliune fără cauză, parafrazând titlul unui film, menită să transforme indignarea posibil îndreptăţită într-o nemulţumire continuă, lipsită de sens. Observ tendinţa multora de a respinge, din principiu, orice idee, orice năzuinţă, batjocorind idealuri deosebite şi glumind sinistru pe seama frumosului. Iar vina nu le aparţine, cel puţin nu în totalitate, căci derizoriul pare să nu ierte nimic, nici măcar (sau, aş zice, "cu atât mai mult") comportamentele sincere, curate. S-a spus cândva că iadul este pavat cu bune intenţii. Şi din acelea avem cu toţii, vă asigur. Măcar la nivel declarativ. Căci, dacă o faptă frumoasă poate fi verificată, o intenţie rămâne un simplu gând, fie el şi nobil, nepus în practică. Îi putem amăgi pe alţii, ne putem amăgi pe noi înşine, dar efectele acţiunilor noastre ori, mai exact, lipsa lor se află dincolo de orice înşelăciune. Prin urmare, îndelung-trâmbiţata strădanie a unora de a face o lume mai bună pentru generaţiile viitoare se înscrie în odioasa listă a bunelor şi irealizabilelor intenţii. Expunem tinerii unei ofensive dezlănţuite a violenţei fizice şi verbale, unei explozii îngrozitoare de ură şi răutate. Îi învăţăm că a fi cârcotaş reprezintă un ideal dezirabil, plăcut, amuzant. Că a fi mizantrop şi anarhist constituie o năzuinţă modernă, absolut firească. Le oferim exemple în acest sens, larg mediatizate. Şi asistăm la naşterea discordiei generalizate, sub forma unei ireversibile furtuni. Pe noi ne va atinge prea puţin poate. Însă aceasta va fi moştenirea pe care le-o vom lăsa celor pe care ne lăudăm că vrem să îi protejăm: copiilor noştri. Din cauza intereselor mărunte, vremelnice, urmărite astăzi de unii sau de alţii, câţiva vor avea de câştigat. Prea puţini. Prea puţin. Însă urmaşii noştri vor avea de plătit un preţ uriaş, nemeritat, când se vor trezi, pe neaşteptate, dezbinaţi în calea furtunii.