DEZMINŢIRE
În publicaţia Formula AS, nr. 846, din 21 – 28 noiembrie 2008, a apărut un articol în care se anunţă că s-ar fi pus piatra de temelie unei mănăstiri româneşti la Eghina, în Grecia, pentru care se solicită donaţii în două conturi.
Patriarhia Română dezminte categoric existenţa unei astfel de iniţiative binecuvântate de vrednicul de pomenire Părintele Patriarh Teoctist, aşa cum în mod mincinos se menţionează în respectivul material de presă. Am încercat să îl contactăm pe pretinsul părinte arhimandrit Visarion Dima la numerele de telefon 0764 390 391 şi 0743 764 484 (publicate în Formula AS). Acesta ne-a precizat că aparţine unei aşa-zise „Biserici a Românilor de Pretutindeni”, apoi şi-a declinat identitatea şi, ulterior, şi-a închis ambele telefoane. Evident, fiind vorba de o escrocherie, atenţionăm opinia publică să nu dea curs solicitării şi solicităm publicaţiei Formula AS să dea o dezminţire, adresând totodată rugămintea de a nu mai publica astfel de articole înainte de a verifica în prealabil veridicitatea informaţiilor.