Dialog între teologie şi filosofie, la Patriarhia Română
Simpozionul „Dialogul dintre teologie şi filosofie“, aflat la a II-a ediţie, a început ieri, 19 iunie, în Sala „Conventus“ a Palatului Patriarhiei. Organizat de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, simpozionul a fost deschis de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a amintit câteva criterii şi principii de orientare în folosirea filosofiei în actul teologic: „Atunci când un teolog foloseşte filosofia, trebuie să aibă în vedere câteva date privind înţelepciunea. Punctul comun de interferenţă între teologie şi filosofie este înţelepciunea, înţeleasă ca inteligenţă care protejează şi promovează viaţa umană în armonie. Diferenţa dintre inteligenţă şi înţelepciune este că inteligenţa, pusă în slujba vieţii, a armoniei, devine înţelepciune“, a spus Părintele Patriarh.
În cadrul sesiunii de deschidere, au avut intervenţii şi domnul Florin Frunză, care a transmis mesajul Secretariatului de Stat pentru Culte, şi domnul consilier prezidenţial Bogdan Tătaru Cazaban. Profesori de filosofie şi de teologie de la Bucureşti şi Iaşi au prezentat la lucrările din prima zi a simpozionului referate despre filosofi români care au abordat religia în operele lor. Temele abordate în prima zi a simpozionului au adus în atenţie şi preocupările pentru relaţia dintre raţiune şi credinţă, precum şi problema cunoaşterii în viziunea unor gânditori români, precum Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Lucian Blaga şi alţii. Lucrările simpozionului se vor încheia astăzi, urmând ca participanţii să se împartă pe mai multe grupe de dezbatere, în care se va urmări în mod special identificarea posibilelor căi de dialog între teologie şi filosofie. La sfârşitul lucrărilor, se vor prezenta concluziile grupelor de lucru şi se va emite şi un comunicat de presă. (Ciprian BÂRA)