Dicţionar canonico-juridic: Autonomia (cultelor)
Din punct de vedere etimologic, cuvântul autonom (αὐτόνομος – autonomos), ce se compune din termenii grecești αὐτὸς (el însuşi) şi νομος (lege), indică o entitate (persoană, instituţie, stat) care se guvernează potrivit propriilor legi, în sfera proprie de activitate.
Autonomia cultelor în raport cu statul derivă, în primul rând, din autonomia doctrinală, respectiv dreptul de a enunța liber învățătura proprie de credință și regulile proprii de organizare. Din autonomia doctrinală decurge autonomia disciplinară, respectiv dreptul cultului de a asigura uniformitatea aplicării învățăturilor în comunitatea de credincioși, de a admite sau exclude un membru sau de a-i conferi o responsabilitate oarecare. Autonomia juridică dă valoare legală celorlalte sensuri ale autonomiei enunțate anterior și constă, în primul rând, în posibilitatea dobândirii de personalitate juridică pentru a efectua actele necesare funcţionării (achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile, apărarea drepturilor comunităţii în justiţie, posibilitatea cooperării cu statul etc.).
Constituția României insistă în mod deosebit asupra autonomiei cultelor, afirmând, în articolul 29 alineatul 5: Cultele religioase sunt autonome faţă de stat și se bucură de sprijinul acestuia, după ce în alineatul 3 al aceluiași articol garantase: Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
Este una dintre cele mai complete formulări constituționale, în această privință, din întreaga lume, echivalând și explicitând conceptul de autonomie prin cel de libertate (de religie). Autonomia cultelor în România nu înseamnă separație și distanță față de autoritatea statală, întrucât, odată cu afirmarea sa, Statul Român face referire și la sprijinul pe care îl acordă cultelor. Constituția României precizează și cadrul în care se exercită autonomia cultelor, respectiv prevederile Statutelor proprii, în care se enunță specificul organizațional, în condițiile legii.
De ce Statul Român garantează în mod explicit doar cultelor religioase recunoscute autonomia și libertatea? Pentru că, potrivit articolului 7 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, doar cultelor le recunoaște rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale, întrucât doar acestea, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public (articolul 17 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006).
Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române afirmă, la rândul său, autonomia: Biserica Ortodoxă Română se administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite din clerici şi mireni, potrivit Sfintelor canoane, dispoziţiilor prezentului statut şi altor dispoziţii ale autorităţii bisericeşti competente (articolul 3 alineatul 2), Biserica Ortodoxă Română este autonomă faţă de stat şi faţă de alte instituţii (articolul 4 alineatul 1).
Justețea raportării Statului Român la autonomia comunităților religioase, chiar când aceasta intră în conflict cu autonomia personală a anumitor membri ai acestora, a fost confirmată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Sindicatul „Păstorul cel Bun” contra României (2013). Cu această ocazie, Curtea a redactat pentru prima dată un capitol special în cadrul „Principiilor generale” ale motivării hotărârii, care se intitulează „Cu privire la autonomia organizaţiilor religioase”.
(Material realizat de Cancelaria Sfântului Sinod)