Dicţionar liturgic

- Axion ( - axion = „vrednic, Se cuvine“ este imnul care se cântă în cinstea Sfintei Fecioare, îndată după săvârşirea Sfintei Jertfe, la Liturghia ortodoxă (a Sf. Ioan Hrisostom; I a Sf. Vasile cel Mare).

Originea Axionului se află în diferitele imne care însoţeau încă din vechime pomenirea nominală a Sfintei Fecioare în cursul rugăciunii de mijlocire (mai ales după epoca ereziei lui Nestorie), ca o manifestare spontană a iperduliei (supravenerare) faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cinstirea Maicii Domnului este atestată încă din Evanghelii (Bucură-te, cea plină de har - Arhanghelul Gavriil, femeia din popor, Sf. Elisabeta) şi din secolul I a.D., a se vedea Odele lui Solomon, Rugăciuni creştine din secolele I-II, Editura Anastasia, 2003. Din Axionul obişnuit, astăzi s-a întrebuinţat mai întâi numai de la partea a doua („Ceea ce eşti mai cinstită...“), text care se află în irmosul Cântării a noua din Canonul (triodul) de la Denia din Joia Patimilor, ce aparţine lui Cosma de Maiuma (Aghiopolitul), sec. al VIII-lea, şi care a fost cântat mai întâi în slujba Utreniei şi în alte slujbe. Ulterior, şi anume după sec. al X-lea, el s-a amplificat cu partea de la început („Cuvine-se cu adevărat...), a cărei origine se crede că se află în pietatea călugărilor de la Athos (Sf. Munte). Sărbătorile împărăteşti au axion special - la Paşti Îngerul a strigat, la Adormirea Maicii Domnului „Neamurile toate te fericesc“, în Sâmbăta Mare „Nu te tângui pentru Mine, Maică“, în Joia Mare „Din ospăţul Stăpânului“, la Înălţarea Sf. Cruci „Rai de taină“. Axioanele sunt concentrarea teologică a sensului mântuitor al evenimentului eortologic sărbătorit şi a legăturii acestuia cu Maica Domnului. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)