Dicţionar medical

- deshidratare: ansamblu de tulburări consecutive unei pierderi excesive de apă din organism. Într-un climat temperat, pierderile normale de lichid din organism, cauzate de transpiraţie, respiraţie şi urină sunt de aproximativ 1,5 până la 2 litri pe zi. Acestea sunt combinate cu o pierdere de substanţe dizolvate în lichidele corporale, în special pierderea de clorură de sodiu (sare de bucătărie). Deshidratarea survine atunci când aceste pierderi nu sunt compensate cu un aport echivalent sau în cursul pierderilor hidrice excesive, de origine cutanată, digestivă, renală sau respiratorie. O stare de deshidratare se manifestă printr-o sete imensă, o uscăciune a gurii, a limbii şi a pielii, o diminuare a rezistenţei globilor oculari la presiune, o diminuare a volumului urinelor, o hipotensiune arterială, cu un puls rapid. Pierderile de sare provoacă dureri de cap, crampe, chiar tulburări de conştienţă, care agravează deshidratarea, subiectul devenind incapabil să mai simtă sau să-şi exprime senzaţia de sete. Întotdeauna urgent, îndeosebi la vârstele extreme ale vieţii (sugar, subiectul vârstnic), tratamentul constă în administrarea de soluţii (apă asociată cu clorură de sodiu), fie pe cale digestivă, în caz de deshidratare uşoară, fie pe cale venoasă, atunci când deshidratarea este mai gravă. În caz de febră, vome sau de diaree şi dacă ne aflăm într-un climat cald, este recomandat să se bea cel puţin 0,5 litri de apă la fiecare două ore. Pierderile de sare provocate de o transpiraţie intensă vor fi compensate prin adăugarea unui sfert de linguriţă de sare la jumătate de litru de apă sau prin consumarea de apă minerală;

- deshidratare acută a sugarului: stare determinată de eliminarea rapidă a unei cantităţi importante de apă din organismul unui copil mai mic de doi ani. Cauza majoră a deshidratărilor acute ale sugarului o constituie diareele, mai ales de origine infecţioasă, asociate, eventual, cu vomele. Aici trebuie adăugate şi febra, indiferent de originea ei. Doar în puţine cazuri, pierderile sunt urinare (anomalie renală congenitală, diabet, insuficienţă suprarenaliană) sau sunt o urmare a unei insolaţii. Pierderea în greutate este un semn primordial, care ajută la diagnosticarea deshidratării şi permite evaluarea gravităţii ei; - detartrare (detartraj): eliminare a tartrului de pe suprafeţele dentare. Detartrarea permite evitarea diferitelor neplăceri cauzate de tartru (depozit calcaros de origine, în principal, salivară), dezvoltarea unor suşe bacteriene, boli şi iritaţii ale gingiei, colorarea inestetică legată de consumul de coloranţi alimentari şi de tutun. S-au realizat aparate cu ultrasunete care desprind tartrul sub efectul vibraţiilor. Odată eliminat tartrul, suprafeţele detartrate sunt reşlefuite prin aplicarea unei paste uşor abrazive; - devitalizare: extirpare chirurgicală a pulpei (nerv şi vase) unui dinte. O devitalizare necesită o anestezie locală. Dintele este izolat printr-un obstacol, iar smalţul şi dentina care surplombează cavitatea pulpară sunt îndepărtate prin frezare. Pulpa conţinută în canalele rădăcinilor este atunci eliminată cu ajutorul unor ace subţiri, spiralate. Din cauza deteriorărilor importante care au condus la devitalizarea sa, dintele devitalizat este, din punct de vedere mecanic, mult mai fragil decât un dinte viu, motiv pentru care necesită, adesea, să fie îmbrăcat într-o coroană. Sinonim: pulpectomie.