Dicţionar medical
- citomegalovirus: virus aparţinând familiei virusurilor herpetice, care determină, de obicei la adulţi imunocompetenţi, infecţii asimptomatice, dar care, transmis de la mamă la făt, poate determina la nou-născut o infecţie severă şi sechele;
- citostatic: medicament sau alt agent fizic care opreşte sau împiedică înmulţirea celulelor şi care este folosit în tratamentul cancerului. Rezultatele terapeutice sunt diferite, în funcţie de răspunsul la tratament şi stadiul bolii; - citodiagnostic: metodă de diagnosticare bazată pe studiul microscopic al celulelor extrase din organism cu ajutorul puncţiilor; - citrină: normalizează permeabilitatea vaselor şi rezistenţa lor. Făcând parte din grupul flavonelor, colorate în galben, aceasta acţionează sinergic cu vitamina C, având, parţial, şi rol de economisire a acesteia. Evoluţia acestei carenţe poate fi progresivă, dacă alimentaţia este deficitară. Complicaţiile grave sunt hemoragiile retiniene sau cele cerebrale. Bogate în vitamina P sunt fructele (struguri, prune, lămâi, mandarine, portocale), măceşul, coacăzele, varza, spanacul, ceaiul, ardeii dulci, drojdiile alimentare şi de bere. Carenţa acestei vitamine duce la slăbiciune generală, dureri în membrele inferioare la mers şi hemoragii cutanate - purpura. Sinonim: vitamina P; - claudicaţie: crampă dureroasă apărută la nivelul gambei, de obicei în timpul mersului, şi ameliorată la repaus, determinată de o irigare insuficientă a muşchilor gambei. Este determinată de ateroscleroza arterelor membrelor inferioare; - claviculă: unul dintre oasele principale ale articulaţiei umărului. Împreună cu scapula şi articulaţia acromioclaviculară susţin umărul, dând stabilitate şi forţă acestuia. Clavicula protejează pachetul de nervi şi vase care merge de la gât la umăr; - clinic: termen folosit când se face referire la examinarea sau observarea pacientului. Informaţia clinică este adunată prin întrebările puse subiectului şi în urma examinării lui directe, operaţii efectuate de către medic, cu intenţia de a stabili un diagnostic; - clismă: spălătură intestinală făcută prin introducerea unor lichide în intestinul gros, cu ajutorul unor aparate speciale, în scopul evacuării forţate a materiilor fecale, de obicei în cazurile de constipaţie; - coeficient de inteligenţă: indicator al dezvoltării intelectuale. În copilărie şi în viaţa adultă, acesta reprezintă capacitatea intelectuală în relaţie cu restul populaţiei; în copilărie, poate, de asemenea, să reprezinte ritmul de dezvoltare (vârsta mentală). Majoritatea testelor de inteligenţă sunt construite astfel încât IQ-ul în populaţia generală are o medie de 100 şi o deviaţie-standard de aproximativ 15. Sinonim: coeficient intelectual, IQ, QI.