Dicţionar religios: Stiharul simbolizează curăţia spirituală, strălucirea dumnezeirii, curăţia şi luminarea lui Iisus

Ştiut fiind că slujitorii altarelor Bisericii noastre, în timpul oficierii sfintelor slujbe, sunt îmbrăcaţi cu anumite veşminte speciale vom explica mai departe însemnătatea şi rolul acestora. Unul dintre cele mai importante veşminte este stiharul. Acesta este purtat de toate cele trei trepte, adică de diacon, preot şi episcop. Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, ce seamănă cu o cămaşă lungă. Se întinde, aşadar, de la gâtul slujitorului până la picioarele acestuia. Denumirea provine de la dungile sau şirurile de purpură numite "stihuri" cu care erau împodobiţi slujitorii primelor veacuri creştine.

Acest veşmânt a fost purtat până în sec. IV atât de clerici, cât şi de femei, pentru ca mai apoi să fie destinat exclusiv cultului liturgic. Până în sec. IV, acest veşmânt era purtat de toate treptele Bisericii, dar avea o singură culoare, şi anume culoarea albă. De asemenea, Sfinţii Apostoli şi primii creştini purtau această haină exterioară lungă pe care o numeau adesea "tunică" sau "manta". Astăzi, stiharul are forme puţin diferite. De pildă, la diacon este veşmânt exterior, pe când la preot şi arhiereu el este veşmânt interior, adică peste el se mai poartă şi alte veşminte. În plus, astăzi el se deosebeşte şi prin culoare, care nu mai este albă întotdeauna, ci este adaptată culorii pe care o au şi celelalte elemente ale veşmântului. Atunci când slujitorii îmbracă acest veşmânt, ei rostesc o rugăciune, după care sărută stiharul pe locul din spate unde este cusută sau brodată o cruce. Formula rugăciunii este textul din Isaia 61, 10: "Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul, că m-a îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-a împodobit; ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă". Stiharul diaconului simbolizează curăţia spirituală a persoanelor care îmbracă acest veşmânt, pe când la preoţi stiharul închipuie strălucirea dumnezeirii şi viaţa vrednică de admiraţie a preotului. În schimb, la arhierei stiharul simbolizează, aşa cum aminteşte Simeon al Tesalonicului, "curăţia şi luminarea lui Iisus şi strălucirea şi curăţirea îngerilor". În Biserica veche, chiar şi membrii clerului inferior, adică citeţii, psalţii sau ipodiaconii, purtau în Biserică un veşmânt mai scurt, primit de către aceştia la hirotesie. Acest lucru se mai întâmplă şi astăzi în momentul hirotesiei acestora. Sfântul Ioan Gură de Aur aminteşte de acest veşmânt liturgic, atunci când spune că cinstea diaconilor şi a preoţilor stă în dreptul lor de a administra Sfânta Împărtăşanie, iar nu în "tunica albă şi strălucitoare".