Dicționar teologic: anafură, anaforniță, antifon

 ANAFURĂ (var. ANAFORĂ; lat. anafora)

Pâinea sfințită, tăiată în formă de cubulețe, ce se împarte credincioșilor la sfârșitul Sfintei Liturghii, după ce s-au miruit. 

Ea se mai numește și antidor (ἀντίδωρον, τό - antidoron - în loc de dar). Despre aceasta spune Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Iară antidorul este pâine sfințită, care se face din acea prosforă (prescură) din care se scoate Agnețul, care se jertfește și se face Trupul Domnului. Antidorul (anafura) se dă în locul darului celui mare al Înfricoșatei Cuminecături (Împărtășanii), căci nu toți credincioșii sunt vrednici a se împărtăși”. Despre pregătirea anafurei, Liturghierul conține următoarele indicații tipiconale: „Anafura se taie din prescura din care s-a scos Sfântul Agneț. Dacă sunt credincioși mulți și nu ajunge numai o prescură, se poate tăia și prescura a doua, din care s-a scos părticica întru cinstea și pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Drept aceea, aceste două prescuri se cade să fie întregi și mai mari, iar nu numai peceți, chibzuind astfel preotul ca să ajungă pentru anafură”.

Anafura se taie după ce s-au pregătit Darurile și se așază pe anaforniță. Ea se sfințește în timpul Axionului, când preotul ia vasul cu anafură, face cu el semnul Sfintei Cruci îna­intea Sfântului Disc și a Sfântului Potir, zicând: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, binecuvântează, Doamne, pâinea aceasta, anafura sfinților Tăi”.

Anafura nu este un „înlocuitor” al Sfintei Împărtășanii, căci nimic nu se poate da în locul lui Hristos prezent euharistic, ci ea este un simbol al comuniunii noastre cu pleroma Bisericii.

Se oferă credincioșilor pe nemâncate, pentru că ea este sfințită la Sfânta Liturghie, după prefacerea Darurilor.

Tot anafură este și pâinea numită „Paști”, binecuvântată și stropită cu vin, care se dă credincioșilor în Duminica Învierii, de preferat după Împărtășanie (la slujba de noapte).

 ANAFORNIȚĂ

Este un vas cultic, precum o tavă sau farfurie înaltă cu picior, pe care se poartă anafura, adică pâinea binecuvântată de episcop sau preot, care se împarte credincioșilor la sfârșitul Sfintei Liturghii, în timpul miruitului.

 ANTIFON (gr. antifonon - răspuns la un verset din psalmi)

Stihiră sau tropar mai scurt, uneori un simplu verset luat din Psalmi și din alte cărți biblice; cântare biblică sau imn nou, de inspirație creștină, care se cântă alternativ de două strane sau grupuri de cântăreți.

Antifoanele sunt de mai multe feluri:

-  Antifoanele catismei, adică părțile din catismă ale căror versete se cântă alternativ de două strane;

-  Antifoanele Învierii, numite și „Tipica” (τα τυπικά) sau simbolice, luate din Psalmii 102 și 145, numiți tipici sau mesianici, se cântă în zi de duminică și la unele sărbători, la Sfânta Liturghie, după Ectenia mare;

-  Antifoanele de rând, alcătuite din Psalmii 91, 92 și 94, care se cântă în zilele de rând la Liturghie, în locul Psalmilor tipici și în loc de Fericiri.

- Antifoanele Praznicelor Împărătești, formate din versete ale psalmilor antifonici care însoțesc refrenele speciale: „Pentru rugăciunile Născătoarei” și „Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu”, la care se adaugă un stih care exprimă sensul sărbătorii respective;

- Antifoanele treptelor sau glasurilor (ehurilor) sunt scurte cântări executate alternativ de cele două strane. Ele sunt creația Sfântului Ioan Damaschin, iar, după alți cercetători, a Sfântului Teodor Studitul, fiind alcătuite pe baza Psalmilor 119-133, care formează Catisma a 18-a, care se mai numește și Cântarea Treptelor, deoarece se cânta pe treptele de la intrarea templului din Ierusalim de către două cete, în stil antifonic. Fiecare dintre antifoanele celor opt glasuri este format din nouă cântări sau stihuri scurte, grupate câte trei în trei antifoane pentru fiecare glas, cu excepția glasului al VIII-lea, care este împărțit în patru antifoane, având în total 12 cântări sau stihuri. Împărțirea antifoanelor în grupuri de câte trei are semnificație treimică, simbolizând lauda neîncetată adusă Sfintei Treimi de cele nouă cete îngerești, cu care ne unim și noi. Ultimele două versete sau stihuri ale fiecărui antifon sunt precedate de „Slavă... Și acum...” Antifoanele se execută de regulă în stil irmologic.