Din septembrie, la Dalles se dă tonul poeziei
La Cafeneaua Dalles din Bucureşti se organizează în fiecare sâmbătă, începând cu 11 septembrie, "Atelierele relaţionale", coordonate de poetul Răzvan Ţupa. Acesta este un program axat pe lectură şi dezbateri referitoare la actualitatea poeziei în zilele noastre, însoţit de proiecţii video şi exerciţii creative. Prima reuniune a atelierului, intitulată "Poezie şi realitate", va fi condusă de scriitorul Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani de la noi. Următorii amfitrioni vor fi Sorin Despot şi Gabriel Daliş ("Temele poeziei azi" - 18 septembrie), Claudiu Komartin şi revista Poesis Internaţional ("Direcţiile poeziei azi" - 25 septembrie) şi Angela Marinescu ("Politica poeziei" - 5 octombrie).
Invitaţii, în special poeţi, critici, dar şi public iubitor de literatură, vor identifica şi analiza, printre altele, principalele tendinţe ale genului liric, dacă mai există o relaţie între poezie şi realitate, şi ce forme de expresie abundă în aceste timpuri. "Atelierele relaţionale" se vor materializa, în final, prin publicarea unor volume de literatură originală, iar cărţile, care vor apărea în luna mai 2011, vor fi alese pe baza dezbaterilor din cadrul întâlnirilor săptămânale.