Diplomele şi calificările profesionale, recunoscute în Europa
▲ Guvernul a modificat miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România ▲
Actul normativ aduce prevederi noi în ceea ce priveşte criteriile de recunoaştere conform sistemului european general de recunoaştere, posibilitatea adoptării de platforme comune, libera prestare a serviciilor, cooperarea administrativă şi implementarea Sistemului Informatic pentru Piaţă Internă - IMI. De asemenea, sunt incluse dispoziţii privind recunoaşterea profesională a calificărilor cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană care doresc să exercite una din profesiile: practician în insolvenţă, avocat, restaurator, traducător/interpret autorizat, psiholog, biochimist, biolog şi chimist în sistemul sanitar, expert contabil, contabil autorizat, cadru didactic ş.a.m.d. Recunoaşterea profesională se realizează de către autorităţile competente române corespunzătoare fiecărei profesii. Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi va face recunoaşterile pentru profesia de expert contabil, Ministerul Justiţiei - pentru profesiile de traducător/interpret autorizat, consilier juridic, expert criminalist, expert tehnic judiciar, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice - pentru profesia de restaurator, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - pentru cadrele didactice. Procedura de recunoaştere a calificărilor profesionale în vederea exercitării în România a unei profesii reglementate presupune adoptarea de către autoritatea competentă română a unei măsuri compensatorii precum un stagiu de adaptare care să nu depăşească 3 ani sau susţinerea unei probe de aptitudine (examen de diferenţă). Această etapă se impune dacă formarea solicitantului priveşte domenii teoretice sau practice substanţial diferite faţă de cele cerute în România pentru obţinerea diplomei de învăţământ superior sau este necesară pentru a practica respectiva profesie. Proba sau stagiul sunt necesare dacă profesia respectivă include în România exercitarea uneia sau mai multor activităţi profesionale care nu se regăsesc în cadrul aceleiaşi profesii în statul membru de origine sau de provenienţă al solicitantului şi dacă diferenţa corespunde unei formări specifice cerute în România şi acoperă domenii care diferă substanţial de cele acoperite de diploma deţinută de solicitant. Acelaşi lucru este valabil şi dacă durata formării profesionale a solicitantului este mai scurtă cu cel puţin un an decât cea cerută în România (prevedere nou introdusă prin această ordonanţă de urgenţă). Persoanele care beneficiază de recunoaşterea calificărilor profesionale trebuie să posede cunoştinţe de limba română în măsura în care sunt necesare exercitării profesiei respective. Evaluarea cunoştinţelor lingvistice nu face însă parte din procedura de recunoaştere. Verificarea cunoştinţelor lingvistice trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să ia în considerare situaţia individuală a solicitantului. În acest scop, se acceptă orice certificat lingvistic şi orice alt mijloc de probă concludent. Procedura de examinare a cererii de către autoritatea română competentă trebuie finalizată într-un termen cât mai scurt printr-o decizie motivată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni de la data prezentării dosarului complet de către solicitant. Dispoziţiile ordonanţei de urgenţă nu se aplică recunoaşterii în România a calificărilor necesare pentru exercitarea unei profesii reglementate recunoscute automat la nivel european, respectiv profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect, cu excepţia cazurilor când nu sunt îndeplinite condiţiile recunoaşterii automate. (O.R.)