Dirijorul de geniu care s-a născut la Ograda şi a murit la New York

Data: 12 Decembrie 2014

Un dirijor de nivel internaţional, care a trecut de încercarea vieţii lui - paralizia mâinii cu care ţinea bagheta şi a condus muzica mai departe -, a fost Ionel Perlea.

S-a născut la 13 decembrie 1900, la Ograda, în judeţul Ialomiţa şi studiile muzicale le-a început în Germania, cu Beer-Walbrunn, Paul Gräner şi Otto Lohse. El însuşi era de origine germană, după mamă - Mararethe Haberlein. La numai un an de la începutul studiilor a dat primul său concert la Ateneul Român din Bucureşti, pe 17 octombrie 1919. În 1926 a primit Premiul de compoziţie „George Enescu”, pentru „Quartetul de coarde op. 10”. Anul următor i-a adus angajarea ca dirijor la Opera din Cluj, unde a activat până în 1929, când a venit la Bucureşti, ca director muzical la Operă. Perioada de sfârşit a războiului înseamnă pentru Ionel Perlea începutul carierei sale internaţionale: în 1945 i s-a oferit un post la pupitrul Operei din Roma, fiindu-i astfel recunoscut statutul de dirijor de nivel internaţional. În 1949 a dirijat Metropolitan Opera din New York, unde s-a cântat Tristan şi Isolda, de Richard Wagner.

Pentru un sezon a dirijat „San Francisco Opera Company”, apoi a fost dirijor invitat al „Orchestrei Simfonice NBC” şi director muzical al „Grand Opera Festival” din San Antonio, Texas, în 1951.

Timp de 10 ani, între 1955 şi 1965, a dirijat „Connecticut Symphony Orchestra”, apoi a devenit profesor de artă dirijorală la „Manhattan School of Music” din New York.

După ce a suferit un atac vascular-cerebral, braţul „de aur” i-a paralizat. Cu o voinţă ieşită din comun, Perlea a învăţat să dirijeze cu mâna stângă, atrăgând admiraţia publicului şi pentru aceasta. În 1969 a condus ultimele concerte la Sala Palatului din Bucureşti. Ionel Perlea a fost căsătorit cu Lizzete Cotescu, sora soţiei lui Mircea Eliade. Marele dirijor a murit în anul 1970, la New York. (Dan Cârlea)