Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Ionel Perlea, din Ograda natală spre simfonia lumii

Ionel Perlea, din Ograda natală spre simfonia lumii

Galerie foto (22) Galerie foto (22) Reportaj
Un articol de: Daniela Șontică - 08 Iul, 2021

Prin compoziţia „Ograda Vals”, Ionel Perlea a făcut ca numele satului natal să intre în „catalogul” marii muzici internaţionale. Născut în acest sat ialomiţean la 13 decembrie 1900, în familia moşierului Victor Perlea, economist şcolit în Austria, şi a Margarettei, Ionel Perlea avea să devină un mare dirijor al veacului trecut. Am pornit pe urmele lui la Ograda, să vedem unde şi-a petrecut primii 10 ani de viaţă, unde a primit primele lecţii muzicale de la Budilă Chioru, lăutar din Ţăndărei, şi de unde îşi începea drumul spre marile scene ale lumii.

La câţiva kilometri de Slobozia, pe drumul vechi spre  Constanţa, printre lanuri mănoase de cereale, se iveşte satul Ograda, având în centru casa în care s-a născut muzicianul. Lângă ea se află şcoala primară şi biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ctitorite de străbunicii muzicianului, Gheorghe şi Ana Peteu.

O curte generoasă se desfăşoară în spatele casei, acolo unde, pe vremuri, se afla intrarea principală şi unde, acum, o statuie înfăţişându-l pe dirijor ne străjuieşte vizita. Ne imaginăm cum membrii familiei şi oaspeţii lor petreceau în zilele de vară sub umbra copacilor, discutând şi ascultând muzica interpretată chiar acolo. Îl vedem şi pe micul Ionel, jucându-se cu fraţii Alexandru, Victor şi Ana, dar şi cu copiii ţăranilor, colindând fericit pe malurile Ialomiţei. Păşim prin camerele locuinţei, admirăm numeroasele obiecte de mobilier şi de artă, păstrate de atunci sau recuperate ulterior de la săteni ori aduse de la New York de legatarul său testamentar Teodor Grigoriu. Multe fotografii pe pereţi şi un decor completat în mod fericit cu beneficiile tehnicii muzeale actuale, constând în proiecţii de holograme şi panouri digitale interactive.

Muzeografa Georgiana Oancea ne spune că micii vizitatori sunt fascinaţi de holograma în care Ionel Perlea - în fapt, primul câştigător al concursului de dirijat „Ionel Perlea” interpretează rolul - îşi povesteşte biografia. Vedem pianul la care a învăţat să cânte când era copil, dar şi pianina trimisă de la New York după moartea sa, tablouri în care este pictat, dar sunt reprezentaţi şi alţi membri ai familiei, unele lucrări sunt realizate de fratele său, Victor, un patefon imens, în stare bună şi acum, o combină muzicală modernă la vremea ei sunt lucruri care vorbesc despre starea materială mai mult decât bună a artistului Ionel Perlea, care îşi permitea orice lux în materie de muzică. Vedem într-o vitrină o foaie matricolă şi ne amuzăm că notele la muzică sunt mediocre.

Casă boierească, sediu CAP, oficiu poştal

Bine documentată şi pasionată de biografia lui Ionel Perlea, Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, ne este ghid, oferindu-ne informaţii care nu se află redate în biografiile succinte de pe internet. Mergem în sala de concerte care, şi în vremea locuirii de către familie, era destinată tot întâlnirilor muzicale. Clementina Tudor povesteşte: „Primele lecţii de muzică Ionel Perlea le-a luat când era copil de la lăutarul Budilă Chioru din Ţăndărei, chiar în această sală, unde se petreceau tot felul de întâlniri artistice ale familiei. Interesant este că şi după naţionalizare, în vremea comuniştilor, când aici au funcţionat, pe rând, sediul CAP şi oficiul poştal, în această sală se ţineau toate evenimentele comunei: concerte, filme, revelioane”.

Pereţii sunt tapetaţi cu afişe care arată gloria internaţională, reprezentându-l pe român la pupitrul marilor orchestre pe care le-a dirijat sau împreună cu alţi muzicieni ai lumii, între care Arturo Toscanini, care i-a fost prieten şi l-a ajutat în carieră.

Un vals pentru Ograda natală

Până a ajuns la succes, Perlea a avut de străbătut o cale sinuoasă, nefericită la prima vedere. Dar, aşa cum remarca şi Clementina Tudor, destinul lui muzical şi chiar personal a fost unul împlinit. La vârsta de 5 ani i-a murit tatăl, iar după scurtă vreme mama i-a luat pe copii şi i-a crescut la părinţii ei, în München. „Ionel Perlea a scris prima lucrare muzicală la 12 ani, cu titlul iniţial «Drumul la câmp», numită ulterior «Ograda Vals», pentru că-i era dor de satul lui şi de Ialomiţa. Îi scria unui prieten că-i este dor de ploaia, praful, râul Ialomiţa şi tot ce înseamnă Ograda lui natală. Totuşi, acolo a avut parte de studii muzicale, iar condiţia materială moştenită i-a permis să aibă o carieră muzicală de care să se ocupe în exclusivitate”, spune Clementina Tudor.

În Germania a avut parte de o educaţie pe măsura talentului: după absolvirea liceului de muzică, a studiat la Academia de Muzică din München, în acea perioadă desăvârşind compoziţiile „Trei lieduri pentru voce şi pian”, „Cvintetul cu pian” şi „Două schiţe simfonice”.

Un dirijor exigent

Despre revenirea în România a lui Perlea, aflăm: „A avut marele noroc să-l cunoască pe Nicolae Iorga, care l-a rugat să rămână în ţară, ca să contribuie la îmbogăţirea valorilor naţionale, era perioada când tocmai se înfăptuise România Mare. A rămas în Bucureşti şi a organizat acel prim concert cu succes în 1919, la Ateneul Român, apoi a dirijat şi la Cluj-Napoca, unde a fost şi director o perioadă. A avut privilegiul de a fi dirijorul concertului de inaugurare a sălii Radiodifuziunii Române (Sala Radio)”.

Lucrarea sa, „Cvartetul de coarde op. 10”, compusă la 24 de ani, a fost distinsă cu premiul I la Concursul „George Enescu”, însuşi marele Enescu apreciindu-l. Perlea a devenit dirijor al Operei Române şi al Orchestrei Radio, perioadă în care a colaborat cu nume mari ale muzicii: Dinu Lipatti, Artur Rubinstein, Wilhelm Kempff, în turneele din Europa, câştigându-şi recunoaşterea internaţională. Era extrem de dotat muzical, avea o memorie perfectă, reţinând pe de rost partituri întregi. Dar, având şi spirit german, era un om cu simţul datoriei şi al muncii. Clementina Tudor, care a studiat temeinic tot ce s-a scris despre marele ogrădean, precizează: „Ionel Perlea a ştiut şi să fructifice orice ocazie de a se afirma. Şi-n ţară, şi-n străinătate a avut o activitate efervescentă, graţie şi legăturilor ţinute cu lumea muzicală germană. Un episod petrecut pe când era directorul Operei din Bucureşti arată cât de mult aprecia munca: cântăreţii din corul Operei au făcut o grevă, printre ei aflându-se, culmea, şi solistul Nicolae Folescu, pe care tatăl lui Perlea îl susţinuse financiar în şcoală. Greviştii se plângeau că directorul le solicită prea multe repetiţii. N-a avut nici o problemă să-şi concedieze corul şi să aducă unul de la Cluj. Simţul datoriei şi munca bine făcută l-au urmărit toată viaţa, pentru că, în scrisorile din Europa către prietenii din România, arată de multe ori că acolo artiştii nu se vaită de prea multe repetiţii. Seriozitatea lui l-a făcut să ajungă unde a ajuns”.

Marile succese internaţionale

Un moment important, dacă nu cumva cel mai important pentru Ionel Perlea, a fost ziua de 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, iar împrejurările l-au obligat la exil. „Perlea se afla în drum spre Viena, unde avea un concert. Autorităţile naziste l-au arestat şi i-au cerut să vorbească România de rău. El a refuzat, le-a spus că este la fel de român cum este şi german. A fost ţinut o vreme cu domiciliul forţat într-un hotel, iar pe urmă a fost trimis în lagărul Krümhubel din Austria. Acolo a compus poemul simfonic «Don Quichotte», muzica salvându-l în acele condiţii grele. În lagăr mai erau şi alţi mari intelectuali români, printre care şi Mircea Eliade. România l-a chemat să-l înroleze la oaste, dar n-a putut să răspundă, astfel încât în ţară era considerat trădător. După război, a vrut să vină în ţară, dar autorităţile române nu l-au primit. Guvernul Germaniei, care dorea o reconciliere cu toată lumea după război, i-a propus lui Perlea să dirijeze un întreg turneu prin Europa, dar el a refuzat, spunând cu modestie că sunt alţi mari dirijori germani care o pot face”, a reconstituit episodul Clementina Tudor.

Ascensiunea lui internaţională a început după ce l-a cunoscut pe Arturo Toscanini, care i-a recunoscut talentul şi i-a dăruit propria baghetă, lăsându-l urmaş la Opera din Roma. A concertat în toată Europa, iar din 1955, a ajuns la pupitrul celebrei orchestre Connecticut Symphony Orchestra din New York. În marele oraş american, unde s-a stabilit, a avut şi o carieră didactică prestigioasă, la Manhattan School of Music.

Unele aspecte din viaţa personală a lui Ionel Perlea sunt punctate de Clementina Tudor: „Ionel Perlea s-a căsătorit cu Lissete Cotescu, provenind dintr-o familie înstărită din Moldova, soră cu Christinel Cotescu, soţia lui Eliade. Din informaţiile mele, au avut un fiu biologic, Oane (alintat Jenică), fiu care nu era înfiat, aşa cum s-a spus. Perlea a trecut prin foarte multe cumpene ale vieţii. A avut un accident de maşină din care a scăpat miraculos, a avut un infarct pe scenă, dar nu s-a oprit din dirijat până la finalul concertului, după care s-a prăbuşit, a avut apoi un accident vascular cerebral care i-a lăsat paralizată mâna dreaptă, dar nici atunci nu s-a oprit. Pentru că fuma foarte mult, a făcut cancer pulmonar. A trăit doar 69 de ani, dar pentru acea vreme era o vârstă rezonabilă”.

În perioada newyorkeză a ţinut legătura cu mulţi români din exil, dar şi cu alţi artişti, între care pictorul Corneliu Baba, care a consemnat în memoriile sale întâlnirile din casa lui Ionel Perlea de la New York şi care i-a şi făcut portrete. Despre Perlea au scris în memoriile lor Mircea Eliade, Valeriu Anania, Cella Dellavrancea, Corneliu Baba.

Ultima vizită în România

Spre sfârşitul anilor ‘60, autorităţile de la Bucureşti, cunoscând succesul internaţional al lui Perlea, au dorit să-l aducă în România pentru a se mândri cu el. Deşi a fost sfătuit să nu viziteze ţara, acest lucru considerându-se o creditare a regimului comunist, Perlea a venit în 1969. A dirijat trei concerte magistrale la Ateneul Român, care au fost un triumf. A fost primit regeşte, publicul l-a aclamat minute în şir, iar presa românească a scris elogios. Deşi avea mâna dreaptă imobilizată din cauza bolii, dirija mai mult cu privirea, între el şi orchestră creându-se o legătură puternică. Dar cea mai mare bucurie trăită de el a fost vizita la casa din Ograda, din luna mai. Acolo a fost primit pe covorul roşu, cu multe flori şi cu taraf de lăutari care i-a cântat „Ionel, Ionelule”. S-a întâlnit cu prieteni, cu foşti colegi de şcoală şi de joacă din copilărie, cu săteni, avea lacrimi în ochi. A vizitat şi biserica, şi şcoala. Toţi îi spuneau să mai vină. Din păcate, la 30 iulie 1970 a murit, la New York.

Păstrarea memoriei

De treizeci de ani, în luna mai, în amintirea ultimei vizite în România a muzicianului, oraşul Slobozia este gazda şi organizatorul Festivalului Internaţional de Canto „Ionel Perlea”. Anul acesta, preşedintele juriului a fost soprana Nelly Miricioiu, care a susţinut şi un masterclass de canto internaţional. Tot anual, în iulie, când se comemorează moartea artistului, acelaşi oraş organizează festivalul internaţional de dirijat, ajuns la a cincea ediţie. Emoţionantă este şi mobilizarea elevilor de la şcoala din localitate, care, an de an, de ziua de naştere a marelui om de muzică, se întrec în scris, sub genericul „Ionel Perlea, consăteanul meu”. Nu scriu doar compuneri, ci cercetează pe teren, află noi informaţii de la bătrânii care l-au cunoscut pe artist.

Între lanurile de grâu, porumb şi de rapiţă strălucitoare, nu departe de malul Ialomiţei, casa în care s-a născut şi a primit primele lecţii de muzică Ionel Perlea îşi aşteaptă vizitatorii.

 

Citeşte mai multe despre:   Ionel Perlea