Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sf. Ier. Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei
Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale ţării. Din cetatea Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; Zotic era din Cnossos; Agatopod din Epinia Panormului; Vasilide din Hania, iar Evarest şi Pompie din Iraclion. Ei au fost daţi de necredincioşi dregătorului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să le aducă jertfe. Pentru că nu au vrut să facă acest lucru au fost chinuiţi, batjocoriţi, loviţi cu pietre şi pălmuiţi, vreme de 30 de zile. În ziua a 23-a a lunii decembrie au fost duşi la judecată şi stând ei tari şi neclintiţi în credinţa creştină, dregătorul i-a osândit la moarte prin sabie. Venind ei la locul de osândă, au făcut rugăciuni pentru cei care îi chinuiau, şi astfel rugându-se, li s-au tăiat capetele.
Astăzi, Biserica îl pomeneşte şi pe Sfântul Ierarh Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei. Acesta a fost torturat în timpul împăratului Licinius (311-324). Auzind despre credința Sfântului Pavel, tiranul păgân a poruncit ca să fie adus înaintea sa pentru a-l determina să se lepede de Hristos. Dar Ierarhul Pavel și-a mărturisit cu tărie credința, primind pentru aceasta bătăi crunte chiar din partea împăratului. După aceasta, el a fost înfometat, dar a rămas statornic în credința pe care o mărturisea. Văzând că nu renunță, Licinius a poruncit să i se ardă mâinile cu un fier înroșit în foc. Atunci, fierarul a așezat în mâna Sfântului Pavel un fier înroșit peste care i-a așezat și cealaltă mână și le-au legat așa până fierul s-a răcit. După aceasta l-au închis într-o închisoare de pe malurile râului Eufrat. Ajungând însă la conducerea Imperiului Roman împăratul Constantin cel Mare, acesta i-a eliberat pe toți creștinii din închisori şi aşa Sfântul Ierarh Pavel s-a întors la turma sa, strălucind ca mai înainte. În anul 325, Sfântul Pavel a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a fost condamnată erezia ariană. La sfârșitul Sinodului, Sfântul Împărat Constantin cel Mare i-a primit în mod solemn pe Sfinții Părinți și a sărutat mâinile arse ale Sfântului Pavel. După aceasta, Sfântul Ierarh Pavel s-a întors la turma sa pe care a păstorit-o până când a trecut la Domnul.
