Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila şi cei 7 fii; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Ier. Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei

Sfântul Ierarh Iachint, Mitro­politul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a apărat învăţătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama. A fost ales Mitropolit al Vicinei în 1358. „Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciţi mitropoliţi care au sfârşit şirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creştine la Vicina, în Dobrogea.” El a purtat grijă de eparhia sa şi s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor şi a genovezilor. A fost chemat în mai multe rânduri în Ţara Românească, „pentru binecuvântarea credincioşilor creştini ortodocşi de pe aceste plaiuri. Mitropolitul Iachint ducea o viaţă sfântă şi era pildă pentru creştinii ortodocşi din acele timpuri. El învăţase rugăciunea inimii de la monahii din preajma Sfântului Grigorie Palama şi-i învăţa pe călugării din mănăstirile eparhiei sale să dobândească starea de rugăciune neîncetată”. Despre sfinţenia vieţii sale a auzit şi domnitorul Basarab I (cca. 1310-1352), primul voievod al Ţării Româneşti. Urmaşul său la domnie, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), a făcut demersuri la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol pentru ca Mitropolitul Iachint de Vicina să vină la Curtea Domnească de la Argeş. „În luna mai 1359, cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist I al Constantinopolului (1350-1354; 1355- 1363) şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Iachint s-a mutat în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş. Astfel, locul Vicinei a fost luat, în şirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Ţării Româneşti, care de atunci înainte s-a îngrijit şi de credincioşii ortodocşi din Dobrogea.” Această mutare a fost uşor de făcut, pentru că, încă din timpul domniei lui Basarab I, Ţara Românească se întindea până la Gurile Dunării, la Chilia. „În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întăreşte mutarea Sfântului Iachint în Ţara Românească, se arată că «toţi clericii din ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări şi laicii trebuie să asculte şi să se supună lui ca unui adevărat păstor şi părinte al lor», că arhiereul trebuie să-i înveţe pe toţi «calea Evangheliei, depărtându-i şi împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului şi de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos», de vreme ce şi în Ţara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul fie la Biserica papală, fie la erezia bogomilică. De aceea, Patriarhul Constantinopolului îl încredinţează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, ştiindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârşirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum şi mare apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe. Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei, prin cuvânt şi faptă, pe voievod şi pe dregători, care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru dobândirea unor trecătoare foloase lumeşti făgăduite de străini. De asemenea, marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească a Ţării Româneşti, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi de buna rânduială a vieţii monahale, fiind iubit de popor pentru blândeţea și milostivirea lui” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Orto­doxe Române, volumul II, luna octombrie). Sfântul Iachint este primul Mitropolit al Ţării Româneşti. El a trecut la Domnul la adânci bătrâneţi, în anul 1372.