Dirijorul Jin Wang, la Sala Radio

Data: 09 Noiembrie 2011

Mâine va avea loc, la Sala Radio, un nou concert, avându-l ca dirijor la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio pe maestrul Jin Wang. Programul va cuprinde în prima parte Uvertura Carnavalul, op. 92 şi Concertul în Si minor pentru violoncel şi orchestră op. 104, de Antonín Dvorák, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma. În partea a doua a programului va putea fi audiată muzica baletului în patru tablouri "Petruşka" de Igor Stravinski. Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute, în timp ce violoncelistul Răzvan Suma "a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa", câştigând numeroase premii.