Doar 5.000 de studenţi străini în România

Data: 23 Martie 2018

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a afirmat că 5.000 de studenţi străini sunt înmatriculaţi anual în România, cifră situată mult sub potenţialul universităţilor româneşti, a căror expertiză este extrem de bine apreciată la nivel internaţional.

„Este un lucru foarte important de a valorifica expertiza pe care o avem în domeniul învăţământului superior, expertiză care (...) este extrem de bine apreciată la nivel internaţional”, a spus Cîmpeanu la o ceremonie desfăşurată la Palatul Elisabeta.