Documentar „Partizanii libertăţii la ICR“

Data: 03 Decembrie 2009

Luni, 7 decembrie, la Institutul Cultural Român (ICR), va fi proiectat documentarul „Partizanii libertăţii“ (2009), produs de Televiziunea Română în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR). Filmul reconstituie viaţa, lupta şi moartea ultimilor partizani din Grupul de rezistenţă de la Nucşoara. Cei 16, ofiţeri, învăţători, preoţi, ţărani au fost executaţi la Jilava, în Valea Piersicilor, în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Proiecţia va fi urmată de o o dezbatere la care vor participa realizatoarea Lucia Hossu Longin, Stejărel Olaru (narator) şi Sorin Chivulescu (regie şi imagine), Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea şi Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica născută în munţi a Mariei Plop şi a lui Toma Arnăuţoiu, arestată odată cu mama ei şi împărtăşind de la vârsta de doi ani condiţia de deţinut politic.