Doi candidaţi la şefia Fondului Monetar Internaţional

Data: 03 Septembrie 2007

Dominique Strauss-Kahn, fostul ministru francez al Finanţelor, este favorit în cursa pentru preluarea conducerii Fondului Monetar Internaţional (FMI), după expirarea termenului limită pentru depunerea candidaturilor, transmite Reuters. Strauss-Kahn şi fostul oficial al băncii centrale cehe, Josef Tosovski, care beneficiază de susţinerea Rusiei, dar nu şi a Cehiei, sunt singurele nominalizări pentru funcţia de director general al FMI, ca succesori ai lui Rodrigo Rato. Candidatul francez se bucură de susţinerea Uniunii Europene, astfel că şansele acestuia de a prelua şefia FMI sunt mai mari. Rusia este însă de părere că Strauss-Kahn nu dispune de competenţele tehnice necesare pentru a conduce instituţia financiară şi susţine că Tosovski este un candidat mai nimerit. Consiliul Director al FMI va decide, în următoarele săptămâni, cine va prelua postul de conducere a instituţiei financiare internaţionale, cu sediul la Washington.