Doi noi slujitori pentru Schitul românesc Prodromu
În contextul declarării anului 2021 ca „An omagial al pastorației românilor din afara României”, în Patriarhia Română, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, cu binecuvântarea și în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a desfășurat o vizită pastorală la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale românești din diasporă și un important loc de popas duhovnicesc pentru mulți dintre pelerinii români.
Punctul central al vizitei l-a constituit oficierea Sfintei Liturghii în ziua de 7 ianuarie, dată la care în calendarul pe stil vechi este prăznuită Nașterea Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dăruit obștii Schitului Prodromu doi noi slujitori: părintele ierodiacon Teofil Covaci, secretarul cancelariei așezământului, a fost hirotonit ieromonah, iar părintele monah Iacov Constantin a primit darul hirotoniei întru ierodiacon.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dat citire Mesajului pastoral transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Nașterii Domnului 2020. De asemenea, Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei doi slujitori nou hirotoniți și a adresat cuvinte de apreciere întregii obști a așezământului, care desfășoară ample și însemnate activități și proiecte, al căror scop este menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase, respectiv promovarea valorilor spirituale româneşti. În semn de prețuire din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dăruit Schitului românesc Prodromu mai multe cărți de cult și lucrări publicate în cadrul editurilor Patriarhiei Române.
Schitul românesc Prodromu sau al Înaintemergătorului se numără între puținele așezăminte românești de la Muntele Athos, fiind un loc de nevoință duhovnicească pentru mai mulți monahi români. În prezent, obștea așezământului este formată din aproximativ 50 de viețuitori. Schitul este situat în zona de răsărit a peninsulei grecești Athos, în regiunea Vigla, și se află sub jurisdicția canonică a Mănăstirii „Marea Lavră”. Începând cu anul 2011, egumenul Schitului românesc Prodromu este preacuviosul părinte Atanasie Prodromitul.
Întrucât schitul este situat în Sfântul Munte Athos, Grecia, vizita Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, s-a desfășurat cu aprobarea Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă și Patriarh Ecumenic, respectiv cu aprobarea Sfintei Chinotite, care este organismul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos.
La Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul praznicului Nașterii Domnului s-a rugat și preacuviosul părinte Prodromos Lavriotul, starețul Mănăstirii „Marea Lavră”, sub tutela căreia se află Schitul românesc Prodromu.