Doi patriarhi ai României pomeniți în rugăciune pe Colina Bucuriei

La finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Patriarhală din București astăzi, 30 iulie 2026, un sobor de slujitori ai sfântului lăcaș a săvârșit slujba Parastasului pentru adormiții întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu, trecuți la Domnul în ziua de 31 iulie 1986, respectiv 30 iulie 2007.

Rugăciuni pentru odihna sufletelor celor doi patriarhi au fost înălțate și în cadrul Dumnezeieștii Liturghii oficiate anterior. Soborul de preoți și diaconi care a săvârșit slujba de pomenire a fost condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

La finalul acesteia, părintele arhimandrit Clement Haralam a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat personalitățile celor doi întâistătători: „Astăzi am săvârșit slujba Parastasului la care ne‑am rugat pentru odihna veșnică, iertarea păcatelor și numărarea în rândul drepților a sufletelor a doi întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române care au trecut la Domnul, vrednicii de pomenire patriarhi Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu. În calendarul liturgic al Bisericii noastre, sfârșitul lunii iulie are o semnificație aparte, întrucât ne amintim, prin rugăciune, de viața jertfelnică a celor două personalități național‑bisericești la care, potrivit învățăturii Sfântului Apostol Pavel, trebuie să privim cu luare‑aminte cum și‑au încheiat viața și să le urmăm credința. Viața, după învățătura Bisericii, este darul lui Dumnezeu pentru om, iar după modul în care este trăită, ea reprezintă darul omului pentru Dumnezeu. Un astfel de dar au oferit lui Dumnezeu și patriarhii României, în special cei doi pomeniți astăzi, prin viața lor trăită în duhul Evangheliei lui Hristos, devenind la rândul lor, fiecare pentru perioada sa de păstorire, apostoli ai neamului nostru. Călăuziți în timpul vieții de marii duhovnici ai României care astăzi fac parte din soborul sfinților cuvioși înscriși în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române începând cu anul 2025, cei doi patriarhi au dobândit o profundă formare duhovnicească și teologică ce s‑a regăsit în toată lucrarea pastoral‑misionară pusă în slujba dreptcredincioșilor creștini români. Învățătura primită de la acești sfinți cuvioși a contribuit la conturarea unei personalități eclesiastice de excepție, caracterizată prin fidelitatea față de tradiția Bisericii și cunoașterea luminii filocalice și patristice, unul descoperind‑o prin traducerile Sfinților Părinți, iar altul trăind‑o din tinerețile lui ca monah de la vârsta de 14 ani. Amândurora le‑a fost de mare ajutor întrucât au întâmpinat, în timpul vieții lor, foarte multe ostilități din partea regimului comunist în care au trăit. Patriarhul Iustin le‑a suportat cu multă demnitate și cu o înțelegere superioară a lucrurilor, iar Patriarhul Teoctist, cu răbdarea, ascultarea și smerenia cu care a fost obișnuit încă din tinerețe prin viețuirea monahală”.

În continuare, părintele arhimandrit a reliefat aspecte din viața și slujirea Patriarhului Iustin: „Timp de 17 ani, Patriarhul Iustin Moisescu a fost profesor de teologie, un an Mitropolit al Ardealului, 20 de ani Mitropolit al Moldovei și Sucevei și nouă ani Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Și‑a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în lucrarea «Patriarhul Iustin - un stâlp neclintit de furtună». A rămas în istorie ca un ctitor de lăcașuri sfinte, pe multe restaurându‑le și scăpându‑le de la demolare, fiind totodată foarte atent la zidirea sufletească a celor pe care îi păstorea prin traducerea scrierilor Sfinților Părinți, inițiind marea colecție patristică în limba română intitulată «Părinți și Scriitori Bisericești», realizată în 90 de volume. Din cauza faptului că a rămas orfan de mic copil de tată, el a fost și un mare filantrop, virtute învățată de la mama sa. Din acest motiv, avea o deosebită sensibilitate pentru toți cei aflați în suferință, ajutându‑i pe mulți cu o discreție deosebită. Ultimii ani de viață au fost marcați de o serie de evenimente de tristă amintire, precum umilirea bisericilor din București, multe dintre acestea fiind dărâmate sau izolate în spatele unor blocuri, propunerea din partea reprezentanților regimului ateu privind demolarea întregului ansamblu patriarhal, restricțiile privind viața religioasă și civilă și multe alte suferințe trăite într‑o sobrietate și demnitate remarcabile. Cu toate acestea adunate în sufletul său, Patriarhul Iustin Moisescu a trecut la cele veșnice în ziua de 31 iulie 1986”.

Totodată, Marele Eclesiarh a ilustrat și viața celui de‑al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române: „Patriarhul Teoctist Arăpașu reprezintă un adevărat model pentru iubirea fiilor către părinții lor, fiind cel de‑al zecelea din cei 11 copii ai familiei sale evlavioase și harnice, avându‑i ca părinți pe Dumitru și Marghioala. Încă din anii copilăriei, a îmbrățișat viața monahală la Schitul Sihăstria Voronei, aflat în apropierea satului său natal, în 1928. Începând cu acest an, a urcat pe toate treptele bisericești și academice cu multă credință în Dumnezeu și responsabilitate față de ceea ce era dator să împlinească. Îndatoririle față de Biserică și de credincioșii ei s‑au regăsit mai ales în activitatea sa pastorală ca Episcop‑vicar patriarhal din anul 1950, Episcop al Aradului din 1962, Mitropolit al Olteniei din 1973, iar după instalarea Patriarhului Iustin Moisescu în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, acesta a fost ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, păstorind din anul 1977 până în anul 1986. În slujirea sa patriarhală, a reînființat eparhiile dispărute în perioada comunistă și a dat naștere altora noi pentru românii plecați în străinătate. A fost un cinstitor al semenilor și înaintașilor, deseori făcând amintire de părinții săi trupești care l‑au născut și format, dar și de părintele său duhovnicesc, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, care i‑a marcat viața într‑un mod cu totul deosebit. Ținând cont de perioada în care a păstorit Biserica, cu opreliști comuniste, dar și libertate agitată, Părintele Patriarh Teoctist a fost ca o candelă a învierii pentru toți cei care l‑au întâlnit chiar și o singură dată în viața lor. Ca mărturie stau astăzi cei care, la împlinirea celor 19 ani de când a fost chemat la Domnul, au dorit să fie prezenți în Catedrala Patriarhală”.

Mormintele celor doi patriarhi ai României se află în pronaosul acestui lăcaș istoric de rugăciune de pe Colina Bucuriei.