Două biserici renovate într-un sat cu 15 locuitori

Satul Poienița din județul Sibiu trece prin cea mai cumplită încercare din istoria sa, asemenea multor așezări rurale românești de unde oamenii au plecat pentru a-și face un trai considerat mai bun la oraș sau în altă țară. Chiar dacă acum mai locuiesc doar 15 oameni în Poienița, prin mari eforturi comunitatea parohială a reușit să renoveze cele două locașuri de cult din sat, ambele ridicate în secolul al 19-lea. 

Printre case părăsite sau dărâmate mai zărești încă în satul sibian gospodării trainice, rămase în picioare, cu oameni harnici și atașați atât de mult de satul lor, încât nu ar pleca pentru nimic în lume din Poienița. Frumusețea acestor locuri din Țara Oltului i-a legat prea mult de sat ca să plece așa cum au făcut mulți. La aceasta au contribuit esențial credința în Dumnezeu și legătura cu locașul de închinare. Cea mai recentă dovadă a atașamentului lor față de sat și de valorile lui este ilustrată perfect de un demers considerat de mulți irealizabil. Este vorba de renovarea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, un locaș de cult ridicat în perioada 1874-1882. Trebuie să menționăm că în sat mai există o biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului, ridicată în jurul anului 1850 de comunitatea greco-catolică de atunci, locaș de cult care acum aparține comunității ortodoxe și care fost la rândul lui renovat și înfrumusețat cu ani în urmă. Ne putem lesne imagina că acest sat, unde există două biserici, a fost odinioară o comunitate mult mai mare, cu multe gospodării și locuitori destoinici. Unii spun că satul era cândva foarte bogat, cu peste 200 de case și oameni înstăriți. Dar vremurile s-au schimbat și acum găsești doar 15 oameni la Poienița, cu suficientă motivație pentru a menține aici o viață comunitară și o comunitate duhovnicească. Ultima lor „ispravă”, renovarea locașului amintit, a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care a resfințit această biserică.

„Cea mai mare participare la sfintele slujbe”

Parohia Poienița este păstorită de părintele Vasile Davidoiu, sufletul acestei comunități și cel care a reușit prin truda sa din cei peste 23 de ani de slujire în satul sibian să adune în jurul său oamenii care înțeleg necesitatea salvării bisericilor din sat, embleme ale comunității. Mai mult decât atât, oamenii au înțeles că prin sfintele slujbe oficiate în aceste biserici viața satului sibian poate să meargă mai departe. De altfel, oamenii din sat așteaptă cu nerăbdare ziua de duminică pentru a merge la biserică, pentru că prin asta simt că în satul lor se întâmplă ceva.

„Comunitatea din Poienița este una mică și de multe ori am reușit să produc haz spunând că suntem parohia cu cea mai mare participare la sfintele slujbe. Într-adevăr, de multe ori s-a întâmplat așa, pentru că din 15 locuitori ai satului, dacă mai veneau două mașini de la Sibiu, se făceau 20 de oameni în biserică. Am încercat să-i fac pe toți creștinii să înțeleagă că se poate lucra, se poate sluji lui Dumnezeu în condiții bune, în condițiile în care, dacă ești un pic sprijinit de cei din jurul tău, te poți pune și la dispoziția semenilor”, ne-a spus părintele Vasile Davidoiu.

În primii ani de păstorire la Poienița, părintele Vasile Davidoiu oficia slujbele religioase în biserica veche „Adormirea Maicii Domnului”, unde odinioară preoții ortodocși și cei greco-catolici slujeau alternativ. În 1874, preotul Niculae Huiu, împreună cu sătenii care n-au trecut la catolicism, au decis să-şi zidească propriul locaş de cult, pentru a nu mai sluji în paralel în vechea biserică din sat. Vechiul locaș, aflat acum în rândul bisericilor ortodoxe, a fost primul renovat sub păstorirea părintelui Davidoiu. „Când am venit la Poienița, biserica de sus, cea fostă greco-catolică, era mai dărăpănată decât cealaltă și am considerat că dacă vreau să slujesc în condiții optime, atunci trebuie reparată. Am slujit acolo vreme îndelungată și, trecând pe lângă biserica cealaltă, de multe ori mă gândeam că nu putem lăsa casa Domnului să cadă pe noi, să se năruie sub ochii noștri. Acest lucru nu este posibil, am spus atunci. Împreună cu nenea Gheorghe, care mi-a fost sprijin, ajutor, sfătuitor, am hotărât să reparăm și această biserică și s-o aducem la starea de funcționare”, ne-a mai spus părintele Vasile Davidoiu.

Zece ani de trudă

Lucrările de consolidare, de renovare și de înfrumusețare a Bisericii „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Nicolae” din Poienița au început încă din 2009. Prin darul său deosebit, părintele Vasile Davidoiu a reușit să adune în jurul său oameni dispuși să pună osul la treabă alături de cei din sat, iar părintele a dat un exemplu tuturor prin implicarea sa directă, prin munca depusă alături de ei. „Vreme de zece ani am lucrat împreună cu oamenii din sat, cu prietenii noștri, voluntarii de serviciu care de multe ori au venit de la Sibiu, învoindu-se de la locurile lor de muncă pentru a veni să ne ajute pe noi, cei care suntem în Poienița, să ducem la bun sfârșit lucrarea. Am început cu acoperișul și țin minte că în 22 decembrie 2009 am pus jumătate de acoperiș, s-a întunecat și nu am mai putut continua lucrarea. A doua zi dimineața ninsese și am continuat. Am lucrat mult, am făcut subzidire, hidroizolație, am făcut «cartierul general» în casa domnului Popa, am făcut tot ce se putea face ca să slujim lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”, povestește părintele paroh.

Preotul-sculptor

După lucrările ample de la acoperiș, fundații și pereții interiori și exteriori, au urmat lucrările de înfrumusețare. Aici, părintele Vasile Davidoiu a avut un rol esențial. Datorită talentului său de sculptor și pasiunii pentru acest meșteșug, părintele a reușit să înfrumusețeze biserica prin lucrările făcute cu propriile mâini.

„Mă bucur când văd că iconostasul și toate piesele de mobilier din biserică le-am realizat în atelierul meu. Sper să fim împăcați cu noi înșine, cu apropiații noștri și să aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite”, spune părintele Davidoiu.

Am aflat că părintele paroh a mai sculptat în trecut strane, uşi împărăteşti şi alte obiecte de mobilier bisericesc și pentru alte locaşuri de cult din satele Scorei, Sărata sau Arpaşu de Sus. „Am învăţat să sculptez când eram preot la Filiaşi, lângă Craiova. Am învăţat meşteşugul de la un puşcăriaş. El trebuia să se reabiliteze şi avea nevoie de mine. Am prins momentul şi l-am rugat să mă înveţe. Am luat apoi cărţi, m-am documentat, iar când am venit la Sibiu am învăţat mai multe de la un maestru sas. Am lucrat multe, printre care şi o troiţă~, ne-a spus părintele Davidoiu. Locașul a fost împodobit cu o pictură interioară făcută de pictorul Ciprian Cojocaru din Suceava, aflat la prima sa lucrare.