Două programe operaţionale ale României au fost aprobate de CE
Comisia Europeană (CE) a adoptat săptămâna trecută două dintre programele operaţionale ale României, „Capital uman“, respectiv „Capacitate administrativă“, ambele finanţate prin intermediul Fondului Social European. Potrivit unui comunicat al CE citat de Agerpres, programul operaţional pentru capitalul uman va beneficia de un volum de fonduri europene de 4,3 miliarde de euro pentru a ajuta cetăţenii români, inclusiv tinerii, să îşi găsească un loc de muncă, să îşi îmbunătăţească nivelul de competenţe, precum şi pentru a contribui la reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale. „O atenţie deosebită este acordată tinerilor, romilor şi populaţiei din mediul rural“, se precizează în comunicatul comisiei publicat pe site-ul oficial. Cel de-al doilea program, pentru capacitatea administrativă, dispune de 553 milioane de euro pentru proiectele care au ca scop ameliorarea capacităţii de reacţie a structurilor administrative la nevoile economiei şi societăţii. Primele apeluri pe aceste două programe vor fi lansate în luna martie. (Oana Nistor)