Dreptul Iosif, „favoritul” familiei

În majoritatea familiilor, există un „favorit”. Fie că este vorba de mezinul între frații mai mari, de mijlociul care este isteț sau de cel mai mare, care se ocupă de ceilalți, acest vlăstar al familiei beneficiază, cumva, de mai multă atenție, fapt care perturbează adesea liniștea celorlalți, uneori geloși pe succesul său. Exemplul Dreptului Iosif din Cartea Facerii cuprinsă în Vechiul Testament este relevant în acest sens. 

Dreptul Iosif din Cartea Facerii nu trebuie confundat cu logodnicul omo­nim al Fecioarei Maria menționat în Sfintele Evanghelii. Spre deo­sebire de cel din urmă, Dreptul Iosif s-a născut cu aproape un mileniu și jumătate înainte de venirea lui Hristos. Tatăl său era Iacov, numit și Israel, iar mama sa, Rahila. Iosif avea nu mai puțin de 11 frați și o soră. Așa cum ne spune Cartea Facerii, „frații lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți fiii săi, îl urau și nu puteau vorbi cu el prietenos” (Facerea 37, 4). Iosif avea un caracter deosebit și era foarte sincer în manifestările sale. Ni se spune că „aducea lui Is­rael, tatălui său, vești despre purtările rele” (Facerea 37, 3) ale fraților săi, fapt care sporea și mai mult invidia acestora. Așadar, într-o zi, când Iosif a fost trimis de tatăl său pentru a-și cerceta frații care plecaseră cu oile la păscut, aceștia, văzându-l apropiindu-se de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Aici a intervenit mâna salvatoare a lui Dumnezeu, iar fratele cel mai mare, pe nume Ruben, i-a sfătuit pe ceilalți să nu-l omoare, ci doar să-l așeze într-un puț părăsit, deoarece își dorea să-l trimită acasă, la tatăl lor, în ascuns. Însă pe când acesta era prins cu alte treburi, ceilalți frați l-au vândut pe Iosif unui negustor din Egipt, iar apoi au mers cu toții să-l mintă pe Iacov, spunându-i că au găsit haina fratelui lor murdară de sânge, ceea ce însemna că acesta fusese ucis de o fiară sălbatică. Iosif a ajuns în Egipt, a devenit în timp un mare dregător și, la vremea unei foamete îngrozitoare, și-a primit propriii frați, dezvăluindu-le în cele din urmă identitatea sa, deoarece ei nu-l mai recunoșteau. I-a iertat și i-a izbăvit de încercarea foametei. Dumnezeu lucrase astfel încât, prin puterea lui Iosif, toată familia sa să fie cruțată de pieire.

Intangibilitatea „favoritului”

În nici un moment, Iosif nu a avut intenția de a-și jigni sau asupri propriii frați. Din contră, a avut permanent o atitudine modestă și, de asemenea, i-a iertat din toată inima pentru tot răul pe care îl primise din partea lor. De­sigur, în viața reală, lucrurile nu stau adesea astfel. Dacă un copil se simte favorizat în detrimentul fraților săi, există riscul să considere această atitudine a părinților ca un dat firesc și să se transforme într-un caracter arogant, să-i privească de sus pe ceilalți frați sau chiar să-și manifeste o autoritate asupra lor pe care nu are nici un drept să și-o însușească. Ca părinte este bine să rămâi atent, să păstrezi o vigilență continuă mai ales față de copilul care pare să întrunească multe calități. Este cel mai înclinat către obrăznicie și sfidare și nu va ezita să-i facă pe ceilalți frați să se simtă inferiori cu orice ocazie. Modestia este o calitate pe care, vrând-nevrând, trebuie s-o deprindă și, de asemenea, iertarea, pentru că frații săi nu trebuie întărâtați. Chiar dacă părintele nu face nici o diferență între copilul mai înzestrat și frații sau surorile sale, calitățile sale pot deveni un motiv de angoasă pentru cei din urmă. Cu delicatețe, răbdare și atenție, însă, părinții îl pot feri pe acesta de episoade răzbunătoare din partea celorlalți frați. Calitățile tuturor trebuie puse în valoare, chiar dacă unul este mai cuminte, al doilea învață cel mai bine, iar al treilea este foarte implicat în activitățile casnice. Subestimăm adesea gelozia furibundă a copiilor și ne mirăm ulterior de cât de departe se poate ajunge în actele de răutate reciprocă dintre ei. Însă dacă un copil se simte mai puțin iubit, atunci el va dori să se răzbune cumva. Neputând să se răzbune pe părinți, se va răzbuna pe „favorit”, pe cel care le face pe toate perfect, pe cel pe care părinții îl iubesc atât de mult, prea mult  în opinia sa.

Purtarea de grijă reciprocă

Fratele mai înzestrat trebuie să fie conștient atunci când ajunge la vârsta maturității că el este cel de care depind mai mult ceilalți decât depinde el de ei. Iosif a înțe­les atunci când și-a văzut frații venind în Egipt că o răzbunare, oricât de inteligent și meticulos plănuită, este, de fapt, un eșec deghizat, că nu-i va ajuta niciodată pe frații săi să devină mai buni dacă va face la fel ca ei. De aceea, i-a iertat din toată inima și i-a ajutat cu generozitate, fiind conștient că putea fi oricând în locul lor. Un dar special pe care l-ai primit aduce cu sine responsabilitatea de a-l împărți și celorlalți. Dincolo de grâul, untdelemnul și vinul de care aveau nevoie frații săi, Iosif le-a dat ceva mai important: inima sa. I-a învățat să nu mai fie invidioși, i-a scos din acest marasm spiritual al complexului de inferioritate, i-a așezat pe o treaptă egală cu sine și le-a demonstrat că este capabil să-i iubească dincolo de toată meschinăria lor interioară. I-a iubit ca frați, deși ei nu i-au fost frați prin faptele lor. Scriitoarea franceză Marguerite Yourcenar spunea: „Într-o viață de familie, rolul tău față de ceilalți este statornicit odată pentru totdeauna. Ești fiul, fratele, soțul sau orice altceva. Rolul acesta ne este propriu, ca și numele pe care îl purtăm, ca și gradul de sănătate care ni se atribuie, ca și considerația care trebuie sau nu trebuie să ni se arate” (Marguerite Yourcenar, Alexis sau tratat despre lupta zadarnică, trad. Petru Creția, București, Ed. Humanitas, 22003, p. 69). Care este rolul „favoritului” într-o familie? Să nu dezamăgească. Nici pe pă­rinții care și-au pus poate o încredere mai mare în el, nici pe frații săi, care i-au recunoscut sau nu întâietatea, nici viața însăși, deoarece, cu cât ți se recunosc mai multe calități, cu atât ți se îngreunează drumul, cu atât mai mult ești dator să te ridici la acel dram de perfecțiune cu care pari să fii înzestrat. Și, de asemenea, „favo­riții” au datoria de a-și unifica propria familie, de a fi acel factor călăuzitor asemenea lui Iosif, care poate vedea dincolo de evenimente, de turnuri mai mult sau mai puțin fericite, de invidii și nefericiri, de suferințe și complexări psihologice, de limitele atât de marginale, uneori, ale naturii omenești. El trebuie să le dea un scop și celor din familie care sunt lipsiți de el, să le fie alături permanent, să-i ajute să se ridice din necazurile care-i apasă. „Obligă-i să clădească un turn împreună și-i vei transforma în frați. Dacă vrei să se urască, aruncă-le grăunțe”, spunea un scriitor modern (Antoine de Saint- Éxupery, Citadela, trad. de Șerban Florea, București, Ed. RAO, 2006, p. 44). O familie nu poate fi niciodată unită dacă nu reușește să-și pună temeliile pe iubirea reciprocă și un minim ajutor, o solidaritate sinceră și poate că tocmai aici „favoriții” dezamăgesc cel mai des: se privesc prea mult pe sine și uită, efectiv, și de cei din jur, de rudele și cunoscuții lor care-i apreciază atât de mult. Însă, dacă reușesc să fie cu adevărat călăuza celorlalți spre o viață mai bună, mai profundă, biruitoare, atunci, cu adevărat, dragostea lor va fi recunoscută sub caracterul ei cel mai sfânt: acela de a fi lumina vie care înfrumusețează existența tuturor celor din jur.