Drepturile asiguratului: Concediile şi indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă

Data: 17 Ianuarie 2008

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă, concediu şi indemnizaţie pentru carantină, tratament balnear, în conformitate cu programul individual de recuperare.

Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de autoritatea de sănătate publică. Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive beneficiază de tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă, pe baza biletului de trimitere. Tratamentul balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă se desfăşoară în conformitate cu prevederile programului individual de recuperare întocmit de medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale, în funcţie de natură, stadiul şi prognosticul bolii, structurat pe etape. În funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului, durata tratamentului balnear este de 15-21 de zile şi se stabileşte de medicul curant. Programul individual de recuperare este obligatoriu şi se realizează în unităţi sanitare specializate aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. După fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare, asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. În funcţie de rezultatele acesteia, medicul expert al asigurărilor sociale poate propune medicului curant actualizarea programului individual de recuperare sau, după caz, recomandă reluarea activităţii profesionale ori propune pensionarea de invaliditate. Plata indemnizaţiilor nu se cuvine pe perioadele în care asiguratul, din motive imputabile lui, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a urma şi de a respecta programul individual de recuperare.