Drum roman, omologat ca traseu turistic

Data: 31 August 2011

Istoricii, studenţii şi salvamontiştii prezenţi în această perioadă la Universitatea de Vară "Drumurile romane din Ţara Moţilor", din judeţul Alba, lucrează la marcarea primului drum roman din România omologat ca traseu turistic. Drumul se află în zona comunei Bucium din judeţul Alba, are o lungime de peste zece kilometri şi începe în zona Bucium Cerbu, de la Drumul Naţional 74, urcând până pe vârful muntelui Vulcoi - Corabia, la 1.200 de metri altitudine, "oferind vizitatorilor câteva zone de belvedere deosebite, cu posibilitatea de a vedea o bună parte a Ţării Moţilor", după cum apreciază arheologul Horia Ciugudean, coordonatorul Universităţii de Vară. Acesta a mai precizat că pe acest traseu au fost descoperite porţiuni ale fostului drum construit de romani, iar între localităţile Coleşeni şi Izbicioara sau spre Bucium Poieni există zone în care se poate vedea încă terasamentul vechiului drum, păstrat la peste un metru denivelare. Acesta va fi primul drum roman marcat turistic în România, iar în viitor se intenţionează marcarea turistică şi a altor drumuri romane identificate pe Valea Arieşului, în zona comunei Sălciua, precum şi pe teritoriul comunelor Ponor şi Râmeţ. Universitatea de Vară "Drumurile romane din Ţara Moţilor" a ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie şi este organizată cu sprijinul mai multor asociaţii din România şi din Europa. Universitatea se desfăşoară sub patronajul Academiei Române şi cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român.