Duminica Rusaliilor la Arad
Duminică, 8 iunie, de praznicul Rusaliilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad. În cadrul cuvântului de învăţătură cu titlul „Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh“, chiriarhul a vorbit despre însemnătatea mărturisirii aceleiaşi credinţe în comuniunea adevărată, roadă a lucrării ecumenice, adică pentru toată lumea contemporană, afirmând astfel tăria creştinătăţii spre împlinirea dorită - mântuirea. În acest context s-a analizat mai ales ectenia menţionată în titlu. După săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbă specială, numită Vecernia Rusaliilor, în cadrul căreia au fost rostite şapte rugăciuni şi au fost binecuvântate frunzele de nuc sau de tei care amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să binevestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim. (Protos. Iustin Popovici)