Dumitru Stăniloae: „Gândirea domnului Nae Ionescu e puţin creştină“

Anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la naşterea şi 70 de ani de la moartea lui Nae Ionescu şi mai multe publicaţii din ţară i-au dedicat pagini speciale.

Apreciat şi criticat, Nae Ionescu nu a avut încă parte de o receptare pe măsura personalităţii şi a influenţei pe care a exercitat-o în epocă. Discuţiile în jurul opţiunilor politice au întunecat adesea o abordare obiectivă. La acesta se adaugă şi faptul că nu a publicat cărţi în timpul vieţii. A scris însă numeroase articole în ziarele vremii. A demonstrat că se poate face cultură de calitate şi în presa scrisă. Despre credinţa lui Nae Ionescu, părerile au fost mereu împărţite. G. Călinescu îl considera "un cabotin superior". M. Vulcănescu îşi amintea că Profesorul era aplecat spre Origen, faţă de care manifesta o atracţie aparte. Monahul Glicon îl considera un adevărat teolog, iar B. Munteanu nota: "Nae Ionescu va fi aşadar un filosof creştin şi, mai precis, un filosof al ortodoxiei". O părere mai mult decât echilibrată o găsim la pr. Dumitru Stăniloae: "Gândirea domnului Nae Ionescu, oricât s-ar părea altfel, e puţin creştină. Ea îndeamnă la cel mai deplin indiferentism moral". Pr. André Scrima era de părere că o încercare de descoperire a afinităţilor lui Nae Ionescu cu creştinismul ortodox este un demers dificil, în timp ce M. Eliade îşi amintea despre ultimele preocupări ale Profesorului: "Se hotărâse să scrie două cărţi: un Comentariu la Epistolele Sfântului Pavel şi Căderea în Cosmos. (Nae Ionescu socotea pe Sfântul Pavel cel mai important gânditor creştin – nu pentru că ar fi avut mai mult geniu filosofic decât, bunăoară, Sfântul Augustin, Origen sau Sfântul Toma, ci pentru că arătase în ce sens se putea gândi filosofic, în chip creator, după Întrupare). Dacă ar fi apucat să încheie aceste cărţi, câţi filosofi şi chiar profesori de filosofie nu l-ar invidia, astăzi, pentru noutatea şi modernitatea "stilistică" a operei?". Departe de a se da un răspuns definitiv acestei probleme, Nae Ionescu continuă să uimească şi să intrige deopotrivă. Rămâne să fie apreciat sau criticat, pornindu-se de la opera sa, iar nu de la simple presupoziţii ce sunt de multe ori neîntemeiate.