Dumnezeu este Tatăl nostru

Întoarcerea de la rău la bine este o întoarcere la Dumnezeu, care ne primeşte. Nu se poate să nu ne primească Dumnezeu, care este Tatăl nostru. Este adevărat că noi zicem la Sfânta Liturghie şi la slujba Cununiei: „Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice: Tatăl nostru...“. Ne dăm seama că nu trăim o viaţă în care să avem raporturi de fii faţă de Tatăl cel ceresc şi, de aceea, avem cumva o sfială în a-L numi pe Dumnezeu - Tată. Şi totuşi... nu trebuie să facem noi ce face Tatăl nostru. Adică noi facem ceea ce putem face, iar Tatăl nostru face mai mult decât noi, pentru noi, pentru binele nostru.

Este bine, făcându-se pomenirea de peste an a fiului risipitor, a tatălui primitor, a fratelui împotrivitor, să ne întrebăm şi noi, acum: credem în Tatăl cel primitor, sau nu? Îl căutăm numai atunci când avem treabă cu El, şi atunci nu este tată, ci sponsor? Stăm cu teama că Dumnezeu nu ne primeşte în faţa Lui? Atunci înseamnă că pentru noi Dumnezeu nu este Tatăl nostru, ci terorist. Or, viaţa noastră trebuie să fie alcătuită pe ideea aceasta, că Dumnezeu este Tatăl nostru. Dar ştiti ce se poate întâmpla? Ca acelaşi om să fie uneori fiu risipitor, alteori să fie fiu care se întoarce, alteori să fie el însuşi frate împotrivitor, alteori să fie tată primitor. Este bine să ne cercetăm pe noi înşine în această privinţă: Cum suntem noi faţă de oamenii din jurul nostru? Avem inimă de tată? Vrem să avem inimă de tată? Avem inimă de frate adevărat? Vrem să avem inimă de frate adevărat? Avem inimă de pri-eten? Vrem să avem inimă de prieten? Dacă da înseamnă că am învăţat ceva din pilda cu fiul risipitor şi cu tatăl primitor.