Dumnezeu-Omul este Mântuitorul lumii

Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)  Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii săi. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Iobed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Deci toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Ultima duminică dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului este Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, în care Biserica a rânduit să se citească Evanghelia de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei 1, 1-25, unde se prezintă genealogia Mântuitorului sau Cartea neamurilor lui Iisus.

Ea cuprinde o pedagogie şi o înţelepciune divină care împreună exprimă: aşteptarea cu speranţă a Mântuitorului de-a lungul generaţiilor şi pregătirea în credinţă a oamenilor pentru venirea Domnului Iisus Hristos.

Întruparea Fiului veşnic al lui Dumnezeu, adică faptul că El S-a făcut om, nu a fost o întâmplare, ci a fost împlinirea unui plan al lui Dumnezeu pregătit din veşnicie, planul sau scopul pentru care El a creat lumea. Deci, taina Întrupării Fiului şi Cuvântului divin este o taină cunoscută de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Această lucrare de pregătire a omenirii în vederea Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos arată cât de mare este iubirea milostivă şi răbdătoare a lui Dumnezeu, precum şi respectul Lui faţă de libertatea persoanelor şi a popoarelor, cărora le propune mântuirea, dar nu le-o impune.

Numai când ne pregătim îndelung pentru a primi un dar, atunci conştientizăm faptul cât de preţios este acest dar. Dumnezeu lasă pe oameni să dorească mai mult mântuirea, după ce au constatat că generaţii multe se nasc şi apoi mor, una după alta, dar că acest curs nu este unul normal sau conform cu vocaţia omului de-a trăi veşnic, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor sau veşnic viu. Pe de o parte, constatăm că omenirea merge spre moarte, iar pe de altă parte observăm că în fiecare persoană umană există dorul de a trăi veşnic. Pregătirea generaţiilor din poporul evreu sau chiar şi din alte popoare este, în acelaşi timp, o pedagogie înţeleaptă a lui Dumnezeu cu oamenii şi o lucrare liberă a oamenilor credincioşi pentru a împlini planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii.

Naşterea după trup a Domnului pregăteşte naşterea după Duh a oamenilor

Genealogia pe care ne-o prezintă Evanghelia de astăzi ne arată perioada etapizată de pregătire şi de aşteptare a omenirii întru credinţă şi speranţă pentru venirea lui Mesia-Hristos.

În primul rând, Evanghelia ne prezintă pregătirea poporului ales (Israel) pentru ca Fiul ceresc al lui Dumnezeu Cel veşnic să fie primit în lume ca urmare a pregătirii făcute de proorocii şi drepţii Vechiului Testament care aşteptau în mod activ-duhovnicesc pe Mesia, adică pe Hristos Mântuitorul. Unii drepţi ai Vechiului Testament erau chiar prefigurări sau tipologii ale lui Mesia, ca de pildă: Abel, Iosif, Ilie, Iosua Navi, Moise, Aaron, Arhiereul sau Marele Preot.

În al doilea rând, învăţăm din Evanghelie că nu numai pentru poporul evreu vine Mesia-Hristos în lume, ci pentru toate popoarele care vor crede în El.

În al treilea rând, în partea a doua a Evangheliei acestei Duminici, se observă că naşterea după trup a Domnului nu este una obişnuită, adică nu este o naştere rezultată din iniţiativă bărbătească, nici din poftă trupească, ci este una care se realizează direct din iniţiativa lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pruncul Iisus născut din Fecioara Maria S-a zămislit de la Duhul Sfânt, fără ca ea să fi avut vreo legătură trupească intimă cu dreptul Iosif (cf. Matei 1, 18). Întrucât zămislirea şi naşterea Mântuitorului Iisus Hristos s-au făcut din femeie, ele au o parte care seamănă cu zămislirea şi naşterea fiecărui om, însă au şi o parte care nu este una obişnuită, întrucât Fecioara-Mamă nu a cunoscut bărbat şi, ca atare, Pruncul nu are tată după trup. Aşadar, Iisus Hristos Se naşte ca om din femeie, după cum se nasc toţi oamenii, dar zămislirea Sa ca om nu provine dintr-o iubire trupească între un bărbat şi o femeie, ci este lucrare supranaturală (mai presus de fire) a Duhului Sfânt în natura umană a Fecioarei Maria din care Se zămisleşte şi apoi Se naşte Pruncul Iisus. Însă prin această dublă lucrare: cerească şi pământească, Dumnezeu a voit ca în însăşi naşterea după trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să înceapă naşterea după Duhul a oamenilor sau înfierea lor prin harul Duhului Sfânt (cf. Ioan 1, 12-13 şi 3, 5). Întrucât Iisus Hristos Se întrupează de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, El pregăteşte taina botezului creştin, prin care omul se naşte din Duhul Sfânt şi din apă, pentru a trăi o altă viaţă decât cea biologică, adică viaţa cerească veşnică.

Deci, Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată că lucrarea dumnezeiască mântuitoare pentru lume începe cu însăşi zămislirea şi naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce Se naşte veşnic din Tatăl, fără să aibă mamă, iar pe pământ S-a născut din mamă, fără să aibă tată. Vedem mai clar acum că această lucrare de înomenire a Fiului lui Dumnezeu are ca scop îndumnezeirea prin har a omului şi înfierea lui în iubirea lui Dumnezeu Tatăl. De remarcat că Duhul Sfânt este prezent şi lucrător atât în taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu, cât şi în taina îndumnezeirii prin har a omului. Fiul Cel veşnic Se face om pentru ca oamenii care cred în El şi se botează în numele Preasfintei Treimi să devină fii ai lui Dumnezeu după har, cum ne spune Sfânta Evanghelie de la Ioan, care precizează acest adevăr central pentru viaţa creştină: "Şi celor câţi L-au primit le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (Ioan 1, 12-13).

Generaţiile se pregătesc pentru venirea lui Mesia

Cât priveşte pregătirea omenirii, mai întâi a poporului ales şi, într-o formă mai restrânsă, a altor popoare, pentru venirea lui Hristos în lume ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat sau înomenit, vedem că Sfântul Evanghelist Matei foloseşte o împărţire în trei etape sau perioade de pregătire, de la Adam până la David, de la David până la strămutarea în Babilon şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos.

Fiecare dintre aceste etape sau perioade de pregătire este marcată prin succesiunea a paisprezece neamuri sau generaţii. În total, de trei ori câte paisprezece fac patruzeci şi două de generaţii. Evanghelia evidenţiază că cele trei grupări de neamuri sau generaţii, adică de trei ori câte paisprezece, subliniază lucrarea tainică a Sfintei Treimi din generaţie în generaţie pentru mântuirea neamului omenesc. Faptul că cifra paisprezece este formată din de două ori cifra şapte, simbol al perfecţiunii pe pământ, ne arată că pregătirea trebuia să fie deplină pe două planuri: credinţă vie în Dumnezeu şi ascultare smerită de Dumnezeu, vocaţie sfântă care s-a realizat desăvârşit în Fecioara Maria.

Prin urmare, vedem că în lumea marcată de păcat şi moarte există o lucrare a lui Dumnezeu de ridicare spirituală progresivă a unei părţi din Israel şi o conştientizare a faptului că omenirea are nevoie de un Mântuitor sau Izbăvitor, Care s-o vindece de păcat şi moarte, cum ne spune Sfântul Grigorie de Nyssa în Marele cuvânt catehetic: bolnavul avea nevoie de vindecare, robul avea nevoie de eliberare, iar cel muritor avea nevoie de înviere şi de viaţă veşnică. Pregătirea aceasta culminează cu plinirea vremii (Galateni 4, 4), adică devine conştientizare deplină a necesităţii mântuirii lumii de păcat şi de moarte, păcatul fiind boală a sufletului şi despărţire a omului de Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice.

Pregătirea generaţiilor pentru venirea şi primirea Mântuitorului în lume se face treptat. Proorocii Vechiului Testament au prevăzut şi au prezis pe Cel ce urma să Se întrupeze sau să Se facă Om, au prezis cu şapte sau opt sute de ani înainte, că El Se va naşte din Fecioară. S-a proorocit chiar şi locul naşterii, Betleemul Iudeii, după cum citim la proorocul Miheia: "Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei" (Miheia 5, 1). Aşadar, cu aproape şapte sute de ani înainte de naşterea Mântuitorului, proorocul Miheia a prezis că originea adevărată a lui Mesia este una veşnică, El există ca Persoană divină înainte de facerea lumii.

Prin credinţă, proorocii au văzut mai dinainte taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Sfânta Evanghelie după Matei care relatează genealogia Mântuitorului se înţelege mai bine prin citirea atentă a Apostolului de astăzi, al cărui text este ales din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 11, unde se vorbeşte despre credinţă şi puterea ei. Lectura pericopei apostolice din această Duminică începe cu evocarea persoanei lui Avraam care prin credinţă a părăsit ţara sa, locul natal, Urul Caldeii şi a mers spre o ţară făgăduită de Dumnezeu, necunoscută lui. Prin credinţă a ieşit din ţara sa proprie şi s-a îndreptat spre un loc necunoscut lui, spre Canaan. Credinţa este, deci, o vedere dincolo de vederea fizică, este o vedere a unei realităţi nevăzute, dar promise, făgăduite. Prin credinţă, proorocii au văzut mai dinainte şi au binevestit taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Prin credinţă, ei au prevăzut şi prezis coborârea din slava cerească a Fiului lui Dumnezeu, Întruparea Lui smerită din Fecioară, răstignirea, moartea, învierea şi înălţarea Lui la ceruri. Aici poate fi citat proorocul Isaia, care a prevestit cu aproape opt sute de ani înainte că: "Fecioara va lua în pântece şi va naşte un Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14).

Această putere a credinţei profeţilor ca înainte vedere a celor ce urmau să se împlinească este pregătirea cea mai profundă şi plină de speranţă a generaţiilor succesive pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume.

Naşterea Mântuitorului uneşte timpul cu veşnicia

Sfânta Evanghelie după Matei ne mai arată şi modul în care s-a săvârşit zămislirea Mântuitorului Hristos şi naşterea Sa, şi anume îngerul îl înştiinţează pe dreptul Iosif că ceea ce s-a zămislit în pântecele Fecioarei Maria este de la Duhul Sfânt. De fapt, îngerul îi spune lui Iosif, logodnicul Mariei, ceea ce i-a spus şi Mariei în Evanghelia după Luca, capitolul 1, 31, şi anume că Pruncul care Se va naşte din ea va purta un nume stabilit de Dumnezeu, şi anume Iisus, o transpunere a cuvântul ebraic Ieşua, care înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Deci, Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul Care mântuieşte omenirea de păcate şi de moarte, dăruindu-i iertare şi viaţă veşnică.

Vedem, aşadar, că Iisus Hristos este Dumnezeu şi Om. În El se unesc dumnezeirea necreată şi umanitatea creată; se unesc cerul şi pământul, veşnicia şi timpul, pentru ca oamenilor pământeni vieţuitori în timp să le dăruiască viaţa cerească veşnică.

Toate neamurile sunt chemate la mântuire

Pregătirea pentru venirea în lume a Mântuitorului Hristos se face în suferinţă şi în speranţă. Pregătirea se face în suferinţă, pentru că foarte adesea proorocii au fost persecutaţi, chinuiţi sau chiar ucişi. Lumea păcatului, care are nevoie de mântuire, este, adesea, ostilă sfinţeniei. Pregătirea se face şi în speranţă, pentru că Dumnezeu îşi menţine făgăduinţa Sa, dincolo de nestatornicia şi slăbiciunile oamenilor.

Astfel, luminate de credinţă, generaţii de-a rândul au aşteptat în mod activ pe Mesia, prin rugăciune, prin nevoinţă, prin viaţă sfântă, prin veghere duhovnicească. Uneori "rătăcind în pustii şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului" (Evrei 11, 38), alteori "pribegind în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi" (Evrei 11, 37), au trăit intens cu speranţa că-L vor vedea cu ochii lor trupeşti pe Mesia. Această pregătire nu era o simplă aşteptare pasivă, ci era o luptă duhovnicească pentru idealul cel mai sfânt: mântuirea sau viaţa veşnică, era o tensiune a sufletului spre Cel ce va să vină. "Aşteptând am aşteptat pe Domnul" (Psalmul 39, 1) poate fi fraza care rezumă aşteptarea activă a omenirii, dorinţa puternică de a vedea pe Hristos Mântuitorul, dorinţă vie care cere pregătire duhovnicească pentru a dobândi viaţa veşnică. Toţi aceştia, deşi nu-L vedeau pe Mesia în trup, Îl simţeau prezent în Duhul Care le sporea credinţa, speranţa şi dorinţa de a-L căuta.

Din Evanghelia de astăzi mai învăţăm că printre neamurile sau generaţiile enumerate de Sfântul Apostol Matei se află şi femei, nu doar bărbaţi, deşi, la evrei, genealogia se alcătuia pe linie paternă, bărbătească. În mod surprinzător, enumerarea generaţiilor pe linie bărbătească, la un moment dat, include şi pomenirea a patru femei. Ele ne surprind şi prin faptul că nu sunt evreice, ci sunt de neam străin. Astfel, Tamara şi Rahab sunt cananeience, Rut este moabiteancă, iar Batşeeba este hitită.

Prin aceasta, Sfânta Evanghelie ne arată că nu numai poporul evreu este chemat la mântuire, ci şi popoarele de altă etnie. De asemenea, prezenţa femeilor în genealogia Mântuitorului ne arată că nu numai bărbaţii au valoare în faţa lui Dumnezeu şi în lucrarea Lui mântuitoare, ci şi femeile. Mai mult, Iisus Hristos, Cel Unul Sfânt, cheamă la sfinţenie bărbaţi şi femei, fără deosebire, iar Sfânta Biserică a lui Hristos cinsteşte deopotrivă pe sfinţi şi pe sfinte.

Astfel, vedem că Sfânta Evanghelie rupe unele bariere mentale, pentru ca fiecare om să înţeleagă că Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii, deşi Israel a fost cel dintâi popor ales, pentru ca să-I slujească Lui pentru binele umanităţii întregi. Dumnezeu iubeşte şi preţuieşte deopotrivă pe bărbaţi şi pe femei, pentru că atât bărbatul, cât şi femeia au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. El a creat prima familie umană, pentru a spori mereu numărul persoanelor umane care se bucură de iubirea Persoanelor divine din Sfânta Treime.

Aşadar, Sfânta Evanghelie de astăzi ne cheamă şi pe noi la pregătire duhovnicească în timpul care ne-a mai rămas până la Crăciun, ca să-L primim pe Hristos Domnul în sufletele noastre, în casele noastre, văzând că Dumnezeu Se face om, pentru ca noi oamenii să dobândim Împărăţia cerurilor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

 

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române