Dumnezeu schimbă exilul în binecuvântare

Evanghelia Duminicii după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos (Fuga în Egipt) (Mt. 2, 13-23)

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Ridică-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă. Iar el, ridicându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Lui şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt". După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Ridică-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Lui şi au venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Duminica după sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este şi ultima duminică din anul acesta, ne înfăţişează două evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, şi anume fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, şi împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toţi copiii din Betleem şi împrejurimi, cu scopul de a omorî şi pe Iisus. Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Tot astăzi este prăznuit şi Sfântul Cuvios Nicodim cel sfinţit de la Tismana, care a trăit în veacul al XIV-lea, a ctitorit mai multe mănăstiri româneşti şi a format mulţi ucenici isihaşti, care au îmbogăţit viaţa duhovnicească a Bisericii noastre.

Evanghelia acestei duminici este plină de semnificaţii duhovniceşti întrucât ne arată planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar şi contradicţiile istoriei omenirii robite de păcat şi de moarte.

Pruncul Iisus, om al durerilor şi cunoscător al suferinţei

La puţin timp după Naşterea Sa, Pruncul Iisus se află în primejdie de moarte, deoarece regele Irod căuta să-L ucidă. Vedem, aşadar, că viaţa lui Hristos este de la început îndreptată spre suferinţă, aşa cum a prevăzut proorocul Isaia când vorbea despre Slujitorul Domnului ca fiind un "om al durerilor şi cunoscător al suferinţei" (Isaia 53, 3).

Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfăşoară dramatic, întrucât bunătatea şi generozitatea păstorilor şi a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei şi a dorinţei pătimaşe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii. Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaşte cum se manifestă natura umană robită de păcat şi pândită de moarte, există o lucrare sfântă care biruieşte răutatea demonilor şi a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viaţa oamenilor prigoniţi şi transformă fuga în salvare şi înstrăinarea în binecuvântare.

Pruncul Iisus Se naşte într-o călătorie. El nu Se naşte în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, şi nici măcar într-o casă, ci într-o peşteră, pentru că în casa de oaspeţi din oraş nu mai era loc. De aceea, în otpustul sau apolisul sărbătorii Naşterii Domnului se spune: "Cel ce în peşteră S-a născut şi în iesle S-a culcat pentru mântuirea noastră", arătând că Mântuitorul, Împăratul veacurilor, Cel ce a creat toate bogăţiile pământului şi frumuseţea stelelor, Se naşte în sărăcie materială. De ce? Ca să ne arate că în viaţa pământească trebuie să ne îmbogăţim spiritual cu darurile cereşti ale vieţii veşnice: dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt (cf. Romani 14, 17).

Mai târziu, când va fi om adult, Iisus va spune: "Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul" (Luca 9, 58). Din cauza ostilităţii celor din cetate, El Se va muta din Nazaret şi va locui în gazdă la Capernaum, în casa Apostolului Simon Petru. Ca om, Iisus Hristos este vieţuitor pe pământ, dar nu Se leagă de nimic din lumea pământească instabilă şi trecătoare, pentru a ne arăta că destinaţia ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare şi definitivă este Împărăţia cerurilor. Bucuria pe care o aduc îngerii Maicii Domnului şi dreptului Iosif, când cântă la Betleem: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14), este foarte curând umbrită de nelinişte şi ameninţare cu moartea din partea regelui Irod, cu totul robit de patima puterii lumeşti şi a slavei deşarte.

De Naşterea lui Hristos se bucură păstorii oilor, dar regele Irod Idumeul, conducătorul tiranic al iudeilor, se întristează, întrucât el consideră că Pruncul născut în Betleem poate fi cineva care, într-o zi, i-ar putea lua împărăţia. De aceea, orbit de patima puterii politice lumeşti, Irod porunceşte ca toţi copiii din Betleem şi împrejurimi să fie ucişi, pentru ca, odată cu ei, să ucidă şi pe Iisus. Magii, venind de la depărtare mare, de la Răsărit, I s-au închinat şi I-au adus daruri de aur, tămâie şi smirnă, iar regele ţării în care S-a născut Iisus hotărăşte ca Acesta să fie ucis. Iată, cât întuneric produce păcatul în lume, în viaţa omenirii!

Pentru a scăpa cu viaţă, Pruncul Iisus trebuie să Se adăpostească în Egipt, în ţară străină. După o vreme însă, El se va întoarce în pământul lui Israel, fiindcă între timp Irod a murit, iar în locul lui domnea fiul său, Arhelau. Dar şi acesta, ca şi tatăl său, plin de cruzime, putea fi o primejdie pentru viaţa Pruncului Iisus. De aceea, Pruncul este dus în Galileea, numită "Galileea neamurilor", pentru că acolo locuia un amestec de neamuri sau etnii diferite. De fapt, atât Naşterea lui Iisus în Betleem şi fuga sau exilul Lui în Egipt, cât şi stabilirea Lui în oraşul Nazaret au fost profeţite cu mai multe veacuri înainte (cf. Miheea 5, 1; Osea 11, 1; Judecători 13, 5).

Observăm, deci, cum Dumnezeu a anunţat cu veacuri înainte, prin prooroci, evenimente din istorie care au o semnificaţie duhovnicească deosebită. Chiar şi uciderea copiilor nevinovaţi din Betleem şi împrejurimi, la porunca regelui Irod, a fost prevăzută de Ieremia proorocul prin cuvintele: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să se mângâie pentru că nu mai sunt" (Ieremia 31, 15). Înţelegem, aşadar, că Mântuitorul vine într-o lume a violenţei, robită de păcat şi de moarte, de răutate şi întunecime sufletească, în care foarte adesea crima sângeroasă se întinde şi asupra vieţii celor nevinovaţi.

Lumea robită de păcat şi de moarte are nevoie de vindecare

La sfârşitul anului, în luna decembrie, în zilele de 27, 28 şi 29, prăznuim o mulţime de martiri sau mucenici: Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, cei 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia şi cei 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi ucişi de Irod. Înţelegem prin aceasta că încă de la începutul vieţii Sale pământeşti Mântuitorul Iisus Hristos Se îndreaptă spre jertfă, spre Cruce, că va trece prin moarte, ca apoi să învieze şi să dăruiască lumii viaţă veşnică.

Prin urmare, constatăm că lumea robită de păcat şi de moarte are nevoie de vindecare, iar Domnul Iisus Hristos este Cel ce o vindecă de păcat şi de moarte; de păcat, prin Taina pocăinţei şi a iertării, iar de moarte, prin Înviere.

De aceea, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea sămânţa Crucii şi a Învierii Sale. În mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine. Mântuitorul fuge în Egipt, deşi acesta era considerat de evrei ca fiind pământul robiei şi al idolatriei păgâne. Poporul evreu a fost dus odinioară în Egipt ca popor de sclavi sau robi, iar mai târziu, prin Moise, a fost eliberat de robia lui Faraon. Acum, însă, vedem că Mântuitorul binecuvântează Egiptul prin fuga Sa ca Prunc în această ţară şi apoi prin revenirea Sa în pământul lui Israel, împlinindu-se cuvintele proorocului, care spune: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu" (Osea 11, 1). Prin aceasta, Evanghelia ne arată că nu doar poporul ales este chemat la mântuire, ci şi neamurile păgâne reprezentate prin ţara Egiptului, unde a primit adăpost pentru un timp Pruncul Iisus. Aşadar, Iisus cunoaşte exilul de mic copil. Dar suferinţa exilului a fost transformată în biruinţă a vieţii, o încercare grea pentru El a devenit o binecuvântare pentru alţii.

Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a celor ce au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică. Lupta cu patimile egoiste ale naturii umane căzute, cu păcatul, cu ispitele demonilor, cu răutatea din om, constituie asceza sau nevoinţa principală a monahilor, pentru a primi şi simţi, încă din lumea aceasta, lumina Învierii şi arvuna vieţii veşnice.

Am înţeles că Evanghelia acestei zile, a doua după Crăciun, poartă în ea pecetea Crucii, a jertfei şi a întristării. Hristos Domnul a venit în lume ca să aducă pace şi bunăvoire între oameni, dar această pace contrastează cu violenţa lumii păcătoase; El a venit să aducă în lume bucurie, dar în umanitatea căzută în păcat bucuria este amestecată cu tristeţea. Deci, în această zi observăm cât de greu este pentru Dumnezeu-Copilul să vieţuiască în lumea bolnavă de păcat şi de moarte. Totuşi, El vine în lume ca să o izbăvească de păcat şi de moarte.

Evanghelia ne mai arată că retragerea Mântuitorului Hristos în Nazaretul Galileii are o semnificaţie misionară şi mântuitoare. "Galileea neamurilor" (Isaia 8, 23) era o prefigurare a popoarelor care vor primi credinţa în Hristos şi se vor creştina. Mântuitorul ştia că Galileea era socotită de mulţi evrei ca fiind o provincie fără mare importanţă. Totuşi, El acceptă să locuiască o parte a vieţii Sale (copilărie şi tinereţe) în Galileea, alături de oameni diferiţi şi necăjiţi, refugiaţi şi săraci care au venit aici din alte ţări. Între aceşti oameni de neamuri diferite va creşte Pruncul Iisus. Chiar şi prin aceasta se văd smerenia Lui şi dragostea Lui faţă de toţi oamenii. Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilaţi sau refugiaţi, apropiat de cei marginalizaţi şi dispreţuiţi, pentru că vede în toţi valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziţie centrală sau supravieţuire marginală, dincolo de bogăţie sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă şi colectivă.

Fecioara Maria este Mama lui Iisus, iar dreptul Iosif este ocrotitorul Lui

Înţelegem din Evanghelia de astăzi că iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni întâmpină ostilităţi în lumea tulburată de păcate şi patimi, şi că trebuie să luptăm cu răutatea unora dintre oameni când dorim să arătăm iubire adevărată faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Dar lupta aceasta nu se dă în izolare, de unul singur, ci chemând ajutorul lui Dumnezeu. Când nu se mai află oameni care să-L ajute pe Pruncul Iisus, vin îngerii din cer să-L apere, să-L ocrotească.

Îngerul îi spune în vis lui Iosif: "Ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă" (Matei 2, 13).

Observăm că îngerul a spus "mama Lui", nu "soţia ta", fiindcă Maica Domnului avea pe dreptul Iosif doar ca un protector, dar el nu era soţul ei şi nici tatăl Pruncului Iisus, pentru că Părintele Ceresc era Tatăl adevărat al Pruncului născut în Betleem.

Pericopa evanghelică de astăzi subliniază că Dumnezeu, prin îngerii Săi, ajută pe oameni când aceştia sunt smeriţi şi singuri şi că dreptul Iosif a fost binecuvântat de Dumnezeu să poarte grijă de Copilul Iisus ca şi când ar fi fost tatăl Lui. De aici învăţăm că, totdeauna, copiii au nevoie atât de afecţiunea mamei, cât şi de afecţiunea tatălui. Nu era suficientă afecţiunea mamei. Prin aceasta, Dumnezeu ne arată binecuvântarea familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume, întrucât Adam şi Eva formau prima familie umană, tot aşa acum Mântuitorul lumii, Noul Adam, prin familie vine în lume ca să vindece lumea de păcatul neascultării şi de moarte. Iată de ce anul viitor, 2011, va fi dedicat binecuvântării şi ajutorării familiei. Astăzi, familia creştină este din ce în ce mai vulnerabilă, deoarece trăieşte într-o lume tulburată spiritual şi este confruntată cu sărăcia, violenţa, secularizarea, relativismul moral şi multe alte ispite şi necazuri.

Evanghelia ne mai arată că fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului şi foamei, neştiinţei şi nesiguranţei, violenţei şi morţii. Într-o vreme în care unii părinţi îşi abandonează copiii, iar unii copii uită pe părinţii lor, lumina Evangheliei lui Hristos ne arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi a primejdiilor din viaţa ei, pentru a păstra şi cultiva darul sfânt al vieţii pământeşti dăruite de Dumnezeu, pentru a ne pregăti aici în vederea dobândirii vieţii veşnice cereşti.

Maica Domnului, icoană vie a Bisericii şi Mamă duhovnicească a credincioşilor

Biserica a rânduit ca această zi, a doua de Crăciun, să fie zi de cinstire deosebită a Maicii Domnului, pentru că totdeauna, când facem pomenirea unui eveniment mare, a unei lucrări dumnezeieşti şi sfinte, mântuitoare şi sfinţitoare pentru noi, oamenii, în ziua următoare se face pomenirea persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat mântuirea oamenilor. Astfel, întrucât în ziua de Crăciun facem pomenirea Naşterii după trup a Fiului lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, în ziua următoare săvârşim pomenirea Maicii Domnului prin care s-a realizat naşterea minunată a Domnului nostru Iisus Hristos. Soborul Maicii Domnului înseamnă, aşadar, adunarea tuturor celor ce o cinstesc pe ea. Noi cinstim pe Maica Domnului fiindcă ea a născut pe Pruncul Iisus, L-a alăptat, L-a îmbrăcat, L-a crescut, L-a ocrotit şi L-a dăruit pentru a fi Mântuitorul lumii. Domnul Hristos Însuşi o cinsteşte pe mama Sa, iar înainte de moartea Sa pe Cruce o încredinţează ucenicului Său iubit, Apostolului Ioan, spunându-i: "Iată, mama ta" (Ioan 19, 26). Astfel, mama după trup a lui Iisus devine mamă duhovnicească a tuturor ucenicilor Săi care Îl urmează până la Cruce şi rămân credincioşi Lui chiar şi în timp de suferinţă, de încercare, de prigoană, de ispită. Învăţăm, aşadar, de la Mântuitorul Iisus Hristos că trebuie să o cinstim pe Maica Sa ca fiind ocrotitoarea noastră, a celor ce cred în Fiul ei, Îl iubesc şi împlinesc poruncile Lui în viaţa lor.

În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor mamelor şi fecioarelor, pentru că ea este, în acelaşi timp, maică şi fecioară. Ea este şi ocrotitoarea familiei, a soţilor, a copiilor, a tinerilor băieţi şi fete, a monahilor şi monahiilor, pentru că ea are pentru toţi oamenii inimă de mamă milostivă şi smerită. Poporul dreptcredincios se roagă Maicii Domnului deoarece ea, ca Mamă rugătoare către Fiul ei, înţelege mai bine necazurile şi nevoile noastre, ale tuturor. Ea este şi icoana vie a Bisericii lui Hristos în stare de rugăciune. Fecioara Maria poartă pe Pruncul Iisus în ea, apoi pe braţele ei şi Îl arată lumii. Predica ei scurtă şi concentrată este rezumată în cuvintele ei adresate celor prezenţi la Nunta din Cana Galileii: "Faceţi orice vă va spune" (Ioan 2, 5). Acesta este cuvântul ei şi către noi, cei de astăzi, să împlinim poruncile iubirii de Dumnezeu şi de oameni, lăsate nouă de Fiul ei, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Aşadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocrotească familia, să ocrotească şi să înmulţească iubirea soţilor întreolaltă, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii, ca toţi să simtă că Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este o binecuvântare pentru întreg neamul omenesc şi că în familia credincioasă se pregăteşte mântuirea omului. De aceea, familia a fost numită "biserica de acasă". Iar Biserica lui Hristos a ridicat Cununia la rang de Sfântă Taină, întrucât a văzut în taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie şi pentru întreaga umanitate.

Peste câteva zile păşim în anul 2011, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii", cu dorinţa de intensificare a ajutorării familiei conjugale şi a trăirii vieţii Bisericii ca viaţă a marii familii duhovniceşti a lui Dumnezeu, în care simţim iubirea lui Dumnezeu Tatăl, harul lui Dumnezeu Fiul şi mângâierea sau bucuria pe care ne-o aduce Dumnezeu Duhul Sfânt, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

 

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române