„Dunărea devine Iordanul şi cristelniţa creştinării poporului nostru“

Data: 07 Ianuarie 2010

Praznicul împărătesc al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorit la Dunărea de Jos prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti în Catedrala „Naşterea Domnului“ din Brăila de către IPS Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă, mulţimea de credincioşi a pornit în procesiune de pe esplanada catedralei către faleza Dunării, unde a avut loc Sfinţirea Apei celei mari.

Sărbătoarea a continuat la Galaţi, pe faleza Dunării, în faţa bisericii voievodale Precista, unde IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de binecuvântare a Aghezmei mari. Autorităţile locale au pregătit, cu ocazia acestui eveniment, lansarea Pânzarului Moldovenesc „Ştefan cel Mare“, de pe puntea căruia Înalt Preasfinţia Sa a aruncat tradiţionala cruce pentru a fi recuperată de tinerii credincioşi. Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit un cuvânt de binecuvântare de la bordul ambarcaţiunii: „Astăzi, firea apelor se sfinţeşte, ne-a învăţat Biserica, la praznicul Epifaniei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când S-a botezat în Iordan. Astăzi, la Dunărea de Jos, ca şi în multe locuri din Biserica noastră, Dunărea adună toate apele şi devine, deodată, Iordanul şi cristelniţa creştinării poporului nostru. Să ajute Dumnezeu ca sfinţirea firii apelor să se traducă prin gustarea din agheazmă în sfinţirea sufletelor, în sfinţirea trupurilor, în sfinţirea caselor, în sfinţirea vieţii, în sfinţirea lucrării tuturor românilor! La mulţi şi binecuvântaţi ani, de pe istoricul vaporaş din timpul Sfântului Ştefan cel Mare, de aici, de la Dunărea de Jos!“. (Alexandru BRICIU)