În perioada 2-5 noiembrie, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, conferințele preoțești de toamnă au continuat în protopopiatele Turda, Bistrița și Beclean. Întâlnirile au fost prezidate de
Întâlnire de toamnă a clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 5 noiembrie, în mijlocul clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș, cu ocazia conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a avut loc la Biserica „Învierea Domnului” din Târgu Mureș (cartierul Tudor Vladimirescu) și a început cu săvârșirea slujbei de Te Deum.
În prezența Arhipăstorului Alba Iuliei, a avut loc derularea propriu‑zisă a lucrărilor conferinţei preoţeşti. În această toamnă, conferința s‑a aflat sub genericul „Provocări și oportunități în activitatea și prezența preotului în mediul online”, având în vedere importanța acestui subiect în contextul societății digitalizate în care trăim.
Pr. protopop Răzvan Șulea a adresat celor prezenți cuvântul de bun-venit, iar ierarhul a prezidat lucrările întrunirii. Tema conferinței a cuprins trei capitole: (1) „Aspecte teologico‑pastorale ale prezenței preotului în mediul digital”, (2) „Provocările duhovnicești și etice ale prezenței preotului în mediul online” și (3) „Oportunități și modele de bună practică pentru preot în mediul online”. Referatele au fost susținute de pr. Marius Safta (Parohia Bozed), pr. Ovidiu Capătă Belean (Parohia Mădăraș) și pr. Sebastian Gabor (Parohia Șincai). La final, ierarhul le‑a adresat preoților prezenți sfaturi duhovnicești și cuvinte ziditoare de suflet.
În cuvântul rostit cu prilejul conferinței preoțești de toamnă din Protoieria Târgu Mureș, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Fiul lui Dumnezeu a venit între oameni, le‑a cunoscut suferința, i‑a ascultat și i‑a atins cu mâna Sa vindecătoare. Această apropiere ne luminează slujirea sacerdotală. Mesajul transmis doar printr‑un ecran poate deschide o ușă. Dincolo de această ușă, trebuie să se afle o comunitate primitoare, un lăcaș bisericesc în care omul se poate ruga, un preot dispus să îl asculte și enoriași care să‑i stea alături în clipe grele și dureroase. De aceea, întâlnirile din mediul online trebuie să fie îndreptate cu grijă către viața liturgică și parohială. Cel care ne scrie în ceas de cumpănă poate avea nevoie de o convorbire așezată. Cel care ascultă o explicație despre credință poate avea nevoie de încurajarea de a veni la biserică. Iar cel rănit de neînțelegere are nevoie de timp, de răbdare și de o inimă care să îl primească. Păstorirea înseamnă să cunoaștem persoana din fața noastră, cu istoria și frământările ei, tratând‑o cu dragoste părintească”.



.jpg)
