E.ON România vrea să scumpească gazele cu 15%

Data: 27 Noiembrie 2009

▲ Companiile reunite sub sigla E.ON România cer creşterea cu minimum 15% a preţului gazelor pentru consumatorii casnici, de la 1 ianuarie 2010 ▲ Dacă nu îi vor fi satisfăcute cererile, E.ON ameninţă cu reducerea drastică a investiţiilor în reabilitarea reţelei şi avertizează că aprovizionarea consumatorilor va fi serios afectată ▲

Compania germană vrea scumpirea gazelor şi-şi motivează cererea prin costurile de distribuţie şi furnizare suportate şi neacoperite din ultimii doi ani care s-ar ridica la 700 milioane de lei. Potrivit E.ON, numai pentru acoperirea acestora ar fi nevoie de o majorare cu 15 procente a preţurilor. Suplimentar, mai spun germanii, 2010 va aduce o scumpire de 20% a gazelor din import. Reprezentanţii Gazprom au anunţat, însă, că vor majora preţul gazelor către Europa doar cu un procent cuprins între 7 şi 9%. Un alt factor de natură să influenţeze preţurile vine de la Parlament, care a hotărât ca fabricile să primească gaze doar din producţia internă până în octombrie anul viitor, mai spune E.ON. O asemenea măsură înseamnă că rămân mai puţine gaze din producţia locală, mult mai ieftine, pentru consumatorii casnici, fapt ce ar duce, de asemenea, la creşterea preţurilor. În realitate, însă, consumul de gaze a scăzut cu circa 25% în acest an, astfel că ponderea importului s-a diminuat la circa 15%. Pentru că producţia internă a devenit suficientă, Parlamentul a hotărât ca fabricile cu statut intreruptibil să primească doar gaze din intern pentru a le ajuta să depăşească contextul economic nefavorabil. Consumatorii casnici plătesc gazele la un preţ de coş în care proporţia import-producţie locală variază în funcţie de sezon. În medie, ponderea coşului este de 30% import şi 70% producţie locală. România are un consum anual de circa 17-18 miliarde de metri cubi de gaze. Cea mai mare parte din distribuţia şi furnizarea de gaze este un joc în doi între GDF SUEZ şi E.ON. „Deocamdată nu sunt premise de creştere a preţului gazelor“ Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că deocamdată nu sunt premise de creştere a preţului gazelor naturale şi electricităţii pentru populaţie. Potrivit oficialului ME, priorităţile autorităţilor sunt asigurarea consumului de gaze al populaţiei, încălzirea populaţiei şi consumul industrial pe perioada de iarnă. El a spus însă că, dacă pe pieţele internaţionale ar fi o „explozie“ a preţului gazelor naturale, atunci ar fi posibilă o majorare a preţurilor. „Dacă există riscul să nu mai avem gaz din producţia internă, vom opri consumul consumatorilor intreruptibili, în condiţiile legale“, a spus ministrul Adriean Videanu. Oficialul ME a declarat că, până la sfârşitul anului 2010, consumatorii industriali ar putea primi gaze ieftine din producţia internă, potrivit unui amendament la Ordonanţa 54/ 2009. Recent, Videanu afirma că România este presată de Comisia Europeană privind sectorul gazelor naturale, însă aceasta nu înseamnă neapărat ca va creşte preţul gazelor. În luna iunie, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că va pregăti un calendar pentru renunţarea la preţul reglementat de stat pentru energia electrică şi gazele naturale, în urma anunţului dat de Comisia Europeană referitor la deschiderea procedurii de infringement pentru domeniul energetic din România. ANRE trebuie să pregătească un calendar pe baza căruia ar putea să anunţe termenul la care va renunţa la preţul reglementat pentru fiecare categorie de consumatori.