Eclipsa de soare se poate vedea la Observatorul din Bucureşti

Data: 30 Iulie 2008

▲ Pasionaţii de fenomene astronomice pot privi, mâine, eclipsa totală de Soare, vizibilă ca o eclipsă parţială în România, la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu“ din Bucureşti ▲ Eclipsa de Soare de mâine va putea fi observată în România între orele 12:00 şi 14:00 ▲ Maximul eclipsei va putea fi observat la 13h 07min 08s, de la Bucureşti, şi la 13h 09min 18s, de la Galaţi ▲

„Noi avem un instrument puţin mai deosebit prin care se văd şi erupţiile solare. O să vedem un soare eclipsat de lună, cu erupţii solare pe margine“, a spus Adrian Şonka, muzeograf la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, conform Agerpres. El a precizat că luneta respectivă, care arată Soarele într-o altă lungime de undă, a fost obţinută printr-o donaţie făcută la începutul anului. Observatorul va fi deschis începând de la ora 12:00, pe toată durata fenomenului, a afirmat Adrian Şonka. El a spus că taxa de intrare este de patru lei, pentru adulţi, şi de doi lei, pentru elevi şi studenţi. „Dacă oamenii nu pot veni la Observator, atunci pot vedea chiar ei eclipsa, dar trebuie să se uite la soare printr-un filtru de sudură în cazul în care nu mai au utilaj de la eclipsa din 1999“, a declarat muzeograful. El a atras atenţia că observarea soarelui fără filtre speciale poate duce la orbire. De asemenea, Planetariul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi şi Astroclubul „Călin Popovici“ Galaţi organizează, mâine, între orele 12:00 şi 14:00, observaţii astronomice cu ocazia eclipsei de Soare. Potrivit unui comunicat al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, publicul va putea observa în premieră Soarele cu o lunetă având diametrul obiectivului de 100 mm, dotată cu o prismă Herschel, ceea ce va permite observarea lui în condiţii de maximă securitate. Biletul de intrare costă 4,5 lei pentru adulţi şi de 1,5 lei pentru copii, la care se adaugă 1,5 lei pentru ambele categorii de public, în cazul în care doresc să privească eclipsa, a informat Ovidiu Tercu, muzeograf la Planetariul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Eclipsa de Soare de mâine va putea fi observată în România între orele 12:00 şi 14:00. Maximul eclipsei va putea fi observat la 13h 07min 08 s, de la Bucureşti, şi la 13h 09min 18s, de la Galaţi. Eclipsa va putea fi văzută în fazele ei parţiale de peste un miliard de persoane din toată Europa şi din zone din Asia, a informat Adrian Şonka. El a precizat că eclipsa de Soare de mâine va putea fi observată în forma totală în nordul Canadei, în Siberia şi în nordul Chinei. Ultimele eclipse parţiale de Soare vizibile în România au fost la 29 martie 2006 şi la 3 octombrie 2005, iar pe 11 august 1999 a avut loc ultima eclipsă totală de Soare vizibilă în ţara noastră. O eclipsă totală de Soare vizibilă în România va avea loc în 2081, iar următoarea eclipsă parţială de Soare va fi pe 15 ianuarie 2010, a adăugat Şonka.