Economia României a scăzut cu 7,1% în 2009

Data: 03 Martie 2010

Produsul intern brut al României estimat pentru anul 2009 a fost cu 7,1% mai mic în termeni reali faţă de anul 2008, conform Institutului Naţional de Statistică.

PIB-ul estimat pentru anul 2009 a fost de peste 491,273 miliarde de lei preţuri curente. Consumul final total a înregistrat o scădere cu 8,2% în anul 2009, comparativ cu anul precedent, în special în urma diminuării cu 10,8% a cheltuielilor pentru consum ale gospodăriilor. PIB-ul estimat pentru trimestrul al IV-lea 2009 a avut o scădere de 6,5% (serie brută) faţă de acelaşi trimestru din anul 2008. Construcţiile şi comerţul au scăzut anul trecut cu 13,6%, respectiv cu 11,2% faţă de 2008 şi au avut cea mai mare pondere în contracţia economiei de 7,1%, potrivit datelor publicate, ieri, de INS.