„Educaţia la Centenar. Idei. Instituţii. Personalităţi”
Volumul „Educaţia la Centenar. Idei, Instituţii. Personalităţi”, coordonat de Steliana Toma, Liliana Romaniuc, Ioan Neacşu şi Laurenţiu Şoitu, o retrospectivă analitică a sistemului de învăţământ românesc sub influenţa evenimentelor istorice naţionale şi europene din ultima sută de ani, a fost lansat vineri la Academia Română. Evenimentul a avut loc la Clubul Academicienilor şi a fost moderat de prof. dr. Romiţă Iucu, prorector al Universităţii din Bucureşti. Reprezentantul Patriarhiei Române a fost pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator al Publicaţiilor „Lumina”.
Volumul „Educaţia la Centenar. Idei. Instituţii. Personalităţi~ este alcătuit prin contribuția a 61 de cadre didactice din mediul academic și specialiști din diverse domenii, între care se numără: academicienii Ioan-Aurel Pop, Bogdan C. Simionescu, Dumitru Radu Popescu, Viorel Barbu, Alexandru Surdu, dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, și prof. Ştefan Afloroaie, membru corespondent al Academiei Române. De asemenea, la realizarea cărţii au contribuit şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu textul „Catedrala Mântuirii Neamului - spaţiu sacru şi simbol naţional”, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu textul „Mănăstirile din Moldova - izvoare de cunoaştere în vremuri grele”.
Steliana Toma, unul dintre coordonatori, a precizat că volumul vorbeşte deopotrivă despre trecut, despre prezent şi despre viitor.
„Astăzi, gândul ne poartă la toţi la marii dascăli care au făcut posibilă Unirea, la cei care în anii care au trecut de la 1 decembrie 1918 au pus totul în joc pentru ca această ţară să aibă oameni cu carte, oameni luminaţi. Menirea educaţiei este să schimbe şi să se transforme ea însăşi în omul care este fiecare dintre noi. Educaţia are totdeauna o imensă încărcătură axiologică, emoţională, ştiinţifică, profesională, artistică, culturală, socială”, a mai spus Steliana Toma.
Academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a afirmat că materialul pe care l-a inclus în volum „este un material critic”.
„Dacă vă uitaţi la limbajul şi la vocabularul nostru, el a devenit din ce în ce mai sărac în ultimii 30 de ani. Sunt cuvinte care practic au dispărut - patriotism, naţiune, demnitate, cinste, muncă. (...) Toate aceste cuvinte însemnau ceva care era foarte serios, aveau în spate multe lucruri care sunt adevărate, şi drepte, şi bune, şi pe care trebuie să le aibă fiecare naţiune”, a declarat acad. Bogdan C. Simionescu.
La rândul său, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu a vorbit despre aspectele statornice şi dinamice ale educaţiei.
„Noi spunem că există o tradiţie statornică şi o tradiţie dinamică, atunci când vorbim de viaţa noastră din Biserică. În acelaşi timp, cred că şi în domeniul acesta al educaţiei există un set de valori statornice, o fundaţie la care este mai dificil ca să facem reparaţii şi este o parte dinamică, o parte creativă, o parte la care fiecare generaţie este chemată să participe, să se înregimenteze şi să dezvolte (...). Referitor la acest volum, remarc eforturile pe care le-au făcut realizatorii. Ştim cu toţii că o carte nu este doar produsul celor care scriu texte, ci şi al acelora care redactează, machetează, tipăresc ş.a. O carte este, până la urmă, un produs atât de democratic, încât fiecare dintre noi cei implicaţi ne considerăm autori, dar în acelaşi timp autorul este unul comun, unul care trece dincolo de fruntariile volumului propriu-zis”, a evidenţiat pr. Nicolae Dascălu.
Autorii volumului au dorit să evidențiaze principiile şi valorile ce au constituit repere pentru învăţământul românesc de-a lungul unui secol de istorie modernă și să ofere explicaţii privind provocările cu care acesta se confruntă în prezent. În acest context au fost evocate personalităţi care şi-au pus amprenta asupra educaţiei în perioada premergătoare Marii Uniri şi ulterior, cum sunt Andrei Şaguna, Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Cristofor Simionescu, Ion Jalea, George Văideanu, Onisifor Ghibu şi Ştefan Bârsănescu. Părintele consilier Nicolae Dascălu a contribuit la realizarea volumului cu un text referitor la educaţia pentru media în misiunea Bisericii.
„Într-o epocă a fragmentarismului ideologic şi a multiculturalismului, pedagogia modernă resimte nevoia de armonizare a componentelor educaţiei din perspectiva paradigmei integralităţii educaţionale şi accentuează necesitatea convergenţei eforturilor educaţionale, instituţionale şi individuale. Media şi comunicarea digitală au un rol important în viaţa societăţii, iar influenţele, benefice sau nocive, ale interacţiunilor lor cu oamenii de toate vârstele au efecte semnificative şi în plan educaţional (...). Dacă la început educaţia mediatică a avut drept ţinte presa scrisă, radioul, filmul şi televiziunea, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare interesul se mută către mediile digitale. Contextul dinamic în care trăieşte omul din era digitală este marcat de câteva coordonate care îl influenţează pe tot parcursul vieţii: creşterea gradului de consum mediatic, cu valori ridicate în zona televiziunii şi spaţiului virtual (internet, jocuri video şi online); invadarea spaţiului privat de către noile tehnologii de comunicare, dar şi a spaţiului public (prin e-government, e-commerce, e-learning etc.); abundenţa informaţională odată cu creşterea numărului de producători şi distribuitori, dar şi de inserturi de ştiri false în fluxurile informaţionale; determinările culturale şi sociale provocate de schimbările la nivelul imaginii de sine a individului, a grupului şi de nevoia crescută de celălalt”, remarcă pr. Nicolae Dascălu.