Educaţie misionar-filantropică în Parohia Giulvăz
În primele săptămâni ale Postului Mare, în Parohia Giulvăz, Protopopiatul Timişoara I, s-au derulat mai multe activităţi filantropice ale grupului de voluntari ai parohiei, format din 20 de elevi şi coordonaţi de pr. paroh Cornel Bercea şi prof. Monica Bercea. Calendarul acţiunilor a inclus ateliere de creaţie, colectă de alimente şi haine, ore de cateheză şi a avut ca reper concursul „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“. Grupul de elevi a ajutat cinci familii nevoiaşe şi 10 copii. Tot în cadrul aceluiaşi proiect, tinerii au aflat mai multe despre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Euharistie şi despre cum să îşi ajute aproapele.