Efectele îmbătrânirii populaţiei

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 18 Octombrie 2018

Economia României va fi afectată din ce în ce mai puternic de îmbătrânirea rapidă a populaţiei şi migraţia tinerilor, iar autorităţile şi angajatorii trebuie să ia măsuri urgente pentru a asigura stabilitatea pieţei muncii şi a bugetului asigurărilor sociale, se atrage atenția într-un raport realizat de Adecco.

În document se subliniază necesitatea unor măsuri de flexibilizare şi de suport pentru învăţare pe tot parcursul vieţii, inclusiv pentru persoanele aflate în pragul pensionării și care pot lucra în continuare. În paralel, trebuie să se oprească politicile de pensionare timpurie care au provocat migrarea artificială, înainte de vârsta pensionării, a sute de mii de oameni de pe piaţa muncii către sistemul de pensii.