Efectul poluării, vizibil în analizele de sânge
Expunerea pe termen lung la concentrațiile tot mai mari de dioxid de carbon din atmosferă modifică biochimia sângelui, mai exact influențează echilibrul acid- bazic al organismului, susţin cercetătorii din Australia. Lucrul acesta obligă mecanismele fiziologice care mențin stabil pH-ul sanguin - implicând respirația, rinichii și unele minerale din oase - să lucreze constant pentru a păstra echilibrul chimic necesar funcționării normale a celulelor și organelor, a explicat profesorul asociat Alexander Larcombe, într-un comunicat publicat de institutul Kids Research Institute Australia. Ceea ce se observă este o modificare treptată a unor parametri măsurați în analizele de sânge. La niveluri mai mari de dioxid de carbon s-a observat o scădere cu circa 2% a nivelului de calciu din sânge și cu 7% a nivelului de fosfor, potrivit comunicatului citat de News.ro. (I.N.)