Efeseni 2, 19-22; 3, 1-7
Fraților, de acum nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul, în care voi împreună sunteți zidiți, spre a fi locaș al lui Dumnezeu în Duh. Pentru aceasta, eu, Pavel, întemnițatul lui Iisus Hristos pentru voi, cei chemați dintre păgâni, dacă în adevăr ați auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi – că prin descoperire mi s-a dat în cunoștință această taină, precum v-am scris înainte pe scurt – de unde, citind, puteți să cunoașteți înțelegerea mea în taina lui Hristos, Care în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinților Săi apostoli și proroci, prin Duhul, anume că neamurile sunt împreună-moștenitoare și mădulare ale aceluiași trup și împreună-părtașe ale făgăduinței, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale.