Eforturi pentru reducerea deficitului de locuri din grădiniţe

Data: 15 Iunie 2009

▲ Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Buzău, că problema locurilor în grădiniţele din Bucureşti este pe punctul de a fi rezolvată, în prezent rămânând neacoperite aproximativ 3.000 de cereri, care, până în septembrie, vor fi soluţionate ▲

Ecaterina Andronescu a spus că autorităţile din întreaga ţară trebuie să facă eforturi susţinute pentru rezolvarea problemei generate de retrocedarea clădirilor în care au funcţionat grădiniţe, proces care, practic, a creat o criză a locurilor în aceste unităţi de învăţământ destinate preşcolarilor. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a susţinut că în Bucureşti problema grădiniţelor este aproape rezolvată pentru acest an, în urma eforturilor depuse de reprezentanţii ministerului de resort şi ai celor şase primării de sector. Andronescu a adăugat că, în acest moment, mai sunt aproxiamtiv 3.000 de cereri neacoperite, însă, până în septembrie, şi acestea îşi vor găsi rezolvarea. „Eforturile trebuie să fie conjugate. La minister am dezvoltat un proiect cu Banca Mondială, special pentru grădiniţe. Practic, şi cu acţiunile primarilor din cele şase sectoare ale Bucureştiului, anul acesta suntem pe punctul de a rezolva problema grădiniţelor în Bucureşti. Mai sunt acum circa 3.000 de cereri neacoperite, însă, prin ce se va finaliza până în septembrie, vom reuşi să le rezolvăm“, a spus Ecaterina Andronescu, conform Mediafax. Ministrul Educaţiei a anunţat că, săptămâna aceasta, va fi făcută publică o listă cu toate şcolile din ţară care vor beneficia de sume importante pentru investiţii şi reabilitări. „Este vorba de puţin peste 2.000 de miliarde de lei“, a spus Andronescu. ISMB: Deficit de aproape 7.000 de locuri În urmă cu o lună, deficitul de locuri în grădiniţe în Bucureşti era apreciat, după cele mai pesimiste estimări, la 7.000, după cum arăta şefa Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mihaela Florescu, conform Agerpres. Ea a mai spus că problema va fi rezolvată prin distribuirea unui număr mai mare de copii într-o grupă decât cel prevăzut. Mihaela Florescu a arătat că pentru anul şcolar 2009-2010 numărul de locuri în grădiniţe este de 29.900, în Bucureşti fiind recenzaţi 58.708 copii cu vârste între trei şi şase ani. „Mulţi părinţi nu-şi înscriu copiii la grădiniţă, preferă să-i lase cu bunicii şi de aceea numărul de cereri este mai mic decât cel de 58.708“, a mai spus Mihaela Florescu. În Bucureşti, pe lângă cele 184 de grădiniţe de stat, funcţionează şi 128 de grădiniţe particulare, la care sunt înscrişi 5.042 de copii, conform Agerpres.