Egiptul antic, expus la Muzeul Secuiesc
O expoziţie valoroasă, intitulată „Arta funerară în Egiptul faraonilor“, care conţine sarcofage, amulete, statuete sau măşti mortuare, prezente pentru prima dată în Transilvania, s-a deschis la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc. În expoziţie pot fi admirate peste 120 de exponate aduse de la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta. În cele cinci săli amenajate precum mormintele faraonilor, sunt expuse sarcofage, un cap de mumie, amulete, papirusuri, fragmente din pânzele cu care erau acoperite mumiile, animale mumificate, precum pisici, şoimi sau ibişi, statuete mortuare sau vase în care se păstrau organele mumificate, toate cu o vechime de peste trei milenii. În premieră, expoziţia „Arta funerară în Egiptul faraonilor“ poate fi vizitată şi de către nevăzători, care au o sală special amenajată pentru ei. În respectiva încăpere se găsesc 16 replici în bronz ale celor mai valoroase exponate şi o machetă a unui templu din Karnak, nevăzătorii beneficiind de explicaţii în alfabetul Braille şi putând să atingă obiectele. Pe lângă expoziţia propriu-zisă, care va fi deschisă până în data de 7 februarie 2010, specialiştii de la Muzeul Secuiesc al Ciucului au pregătit premii pentru vizitatori, dar şi programe speciale dedicate copiilor, conform Agerpres.