„Egoistul“, la 100-a reprezentaţie
Unul dintre cele mai longevive spectacole ale Naţionalului bucureştean, „Egoistul“, o montare semnată de maestrul Radu Beligan după o piesă de Jean Anouilh, va atinge pe 22 martie cea de a 100-a reprezentaţie. Spectacolul care a avut premiera în anul 2004 îi are în distribuţie, alături de Radu Beligan, pe Simona Bondoc, Damian Crâşmaru, Marin Moraru, Sanda Toma, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu şi Silviu Biriş, jucându-se pe scena Sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB). „Egoistul“ este un spectacol în care Radu Beligan poate fi întâlnit nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, dar şi într-o alta, la fel de apreciată, cea de regizor. În urmă cu aproape 30 de ani, Beligan s-a întâlnit cu Jean Anouilh la Comédie des Champs Elysees, conform Agerpres.