„El ia chip de rob ca să ne dăruiască nouă chipul slavei Sale”
Nașterea Domnului, sărbătoarea bucuriei și a luminii, a fost prăznuită cu fast liturgic la Catedrala Patriarhală din București. În mijlocul credincioșilor care au venit duminică, 25 decembrie, pentru a se împărtăși din darurile duhovnicești ale acestei sărbători s-a aflat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, care a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. La final, potrivit tradiției, Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române l-a colindat pe Întâistătătorul Bisericii noastre la Reședința Patriarhală.
Numeroși credincioși bucureșteni au luat parte la rânduielile liturgice săvârșite la Catedrala Patriarhală cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului. Aceștia s-au pregătit după putință și L-au întâmpinat cu fior sfânt pe Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni a luat trup și S-a făcut Om spre răscumpărarea întregului neam omenesc.
În această zi de luminat praznic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit după rânduiala tradițională Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, prima din acest an bisericesc.
Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, din Patriarhia Antiohiei; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și un ales sobor de clerici.
După citirea pasajului evanghelic al sărbătorii (Matei 2, 1-12), Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța Nașterii Mântuitorului ca început al mântuirii oamenilor.
„Această sărbătoare este temelie pentru toate celelalte sărbători pentru că, prin Nașterea Sa ca Om, Fiul veșnic al Tatălui ceresc vine în lume ca Mântuitor al lumii. De aceea, toate celelalte evenimente și momente sfinte din viața Mântuitorului Iisus Hristos au ca temelie Nașterea Sa, mai întâi înomenirea, zămislirea sau întruparea Sa și nașterea din Fecioara Maria într-o peșteră de lângă Betleemul Iudeei. Nașterea Mântuitorului este marea taină a întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu pentru că Cel necuprins Se face cuprins, Copil în pântecele Fecioarei Maria; Cel nevăzut Se face văzut pentru că ia trup și chip de om; Cel atotputernic Se face un copil neputincios, a Cărui viață depinde doar de grija și iubirea celor din jurul Său; Cel care conduce universul este așezat într-o iesle din care se hrăneau vitele. Această mare taină a smereniei lui Dumnezeu-Fiul devenit Om este începutul tainei mântuirii neamului omenesc. El ia chip de rob ca să ne dăruiască nouă chipul slavei Sale”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Totodată, Patriarhul României a explicat de ce venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu s-a făcut prin nașterea dintr-o fecioară: „Sfinții Părinți ai Bisericii, meditând îndelung și profund la taina Nașterii ca Om a Fiului lui Dumnezeu Cel veșnic, s-au întrebat de ce S-a născut Hristos dintr-o fecioară care nu a cunoscut bărbat, prin lucrarea Duhului Sfânt. Sfinții Părinți, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, răspund la această întrebare afirmând că El S-a născut dintr-o fecioară pentru că prima femeie, Eva, era fecioară înainte de a cădea în păcat, când s-a lăsat înșelată de un înger al răutății, de diavolul. Acum, Fecioara Maria se face ascultătoare de Dumnezeu și acceptă propunerea Arhanghelului Gavriil ca să fie Maică a Pruncului Iisus, cea din care Se naște Cel fără de început”.
Taina înfierii omului
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat, în continuare, faptul că primul scop al Nașterii Mântuitorului este înfierea omului, sfințirea și ridicarea naturii umane căzute la demnitatea originală.
„Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la motivul pentru care Fiul a luat trup omenesc, spune: «A luat trupul meu pentru a-mi dărui Duhul Lui. A luat trupul meu ca să-l sfințească și îmi dăruiește Duhului Lui ca să mă mântuiască». Astfel, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos are ca scop nu doar iertarea păcatelor oamenilor și dăruirea vieții veșnice prin înviere, ci are ca scop și înfierea, așa cum s-a spus în Apostolul din această zi. Așadar, El a venit în lume pentru a ne dărui înfierea, adică să devenim fii și fiice ai lui Dumnezeu după har, prin lucrarea Botezului, în apă și Duh Sfânt. Nașterea Fiului lui Dumnezeu are ca scop principal dăruirea înfierii oamenilor, care cred în El și se botează în numele Preasfintei Treimi. Această Naștere a Mântuitorului din Fecioara Maria este începutul sfințirii umanității din interiorul ei, din interiorul persoanei umane a Fecioarei Maria. Se naște în peșteră pentru a sfinți pământul din interiorul lui. Se botează în apele Iordanului pentru a sfinți firea apelor și Se înalță pe Cruce pentru a sfinți aerul, atmosfera și lemnul. Când Hristos coboară în lume, sfințește lumea în mod treptat, dar mai ales vine în lume pentru a sfinți sufletul și trupul omului prin Tainele Bisericii. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos este Izbăvitor de păcat și de moarte. Lumea era bolnavă de păcatul protopărinților Adam și Eva și avea nevoie de un Medic, de un Vindecător. De aceea, în limba greacă și latină, cuvântul Mântuitor înseamnă Salvator și Eliberator”, a arătat Preafericirea Sa.
Magii de la Răsărit și vestea mântuirii tuturor neamurilor
Vorbind despre venirea și închinarea magilor de la Răsărit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că aceștia simbolizează toate neamurile păgâne care au primit cuvântul Evangheliei și s-au mântuit, iar darurile oferite de ei sunt profeții cu privire la lucrarea Mântuitorului pe pământ.
„Potrivit tradiției creștine occidentale, numele celor trei magi erau Melchior, Gașpar și Baltazar. Ei au devenit creștini după ce s-au închinat Pruncului Iisus și I-au adus daruri. Mormintele lor erau în Persia. De aceea, moaștele lor au fost aduse de împărăteasa Elena la Constantinopol, iar mai târziu, în timpul împăratului Mauriciu, au fost donate în Occident, fiind păstrate în marea catedrală de la Köln din Germania. Acești trei crai așteptau ceva, pentru că unii dintre magii persani au făcut unele profeții care s-au adeverit, una dintre ele fiind cea a lui Valaam. Și acești păgâni au fost luminați uneori de Dumnezeu ca o pregătire tainică a lor pentru venirea lui Mesia. Venirea magilor pentru a se închina Pruncului Iisus arată că Hristos nu a venit doar pentru mântuirea poporului evreu, ci pentru mântuirea tuturor popoarelor. Magii reprezintă popoarele păgâne care vor crede în Hristos și se vor mântui. Acești magi aduc daruri Pruncului Iisus: aur, tămâie și smirnă. Aceste trei feluri de daruri au un înțeles duhovnicesc profund. Îi aduc aur Pruncului Iisus ca unui Împărat pentru că aurul se oferea împăraților. Prin aceasta, magii Îl mărturisesc că este Împărat ceresc. Apoi, Îi oferă tămâie, ce era folosită de marele preot al Templului din Ierusalim, care o dată pe an tămâia în locul cel mai sfânt numit Sfânta Sfintelor și aducea jertfă de tămâie pentru iertarea păcatelor lui și ale poporului. Acest lucru înseamnă că Hristos Domnul este Marele și Veșnicul Arhiereu. Al treilea dar era smirna, care se folosea la îmbălsămarea morților, când se amesteca cu uleiul de aloe, prin aceasta dorindu-se oprirea stricăciunii sau a descompunerii trupului omenesc. În cazul de față, smirna arată că Pruncul Iisus va trece prin moarte, dar va birui moartea prin Învierea Sa cea de a treia zi. Aceste daruri pot fi oferite de noi Mântuitorului Iisus Hristos într-o formă permanentă și fără cheltuială, prin multă iubire, și anume: aurul credinței celei adevărate și al faptelor bune, tămâia rugăciunii fierbinți și stăruitoare, respectiv smirna vieții curate”, a explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au primit la plecare daruri din partea Preafericirii Sale constând într-o punguliță cu anafură, o iconiță cu scena Nașterii Domnului în mozaic de la Catedrala Națională, Pastorala Preafericirii Sale la praznicul Nașterii Domnului și un cozonăcel.
Patriarhul României colindat de Corala „Nicolae Lungu”
După Sfânta Liturghie, membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei României l-au colindat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală. Ei au interpretat colindul tradițional de Crăciun „Florile dalbe”.
La final, Preafericirea Sa le-a mulțumit pentru împlinirea acestei frumoase tradiții şi a rostit un cuvânt de binecuvântare în care i-a îndemnat să continue lucrarea misionară prin cântec: „Să fiți în continuare misionari prin cântare! Muzica la Nașterea Domnului este de origine îngerească pentru că mai întâi au cântat îngerii în cete, iar după aceea Arhanghelul Gavriil a vestit păstorilor din Betleem că S-a născut Mântuitorul Hristos, Mesia Cel așteptat şi apoi ei au dus vestea în oraș. Astfel, vă asemănați cetelor îngerești”. La plecare, şi aceștia au primit daruri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.