La Biserica greacă „Buna Vestire”, paraclisul Ambasadei Greciei la București, duminică, 25 octombrie, a avut loc comemorarea Zilei „Marelui Nu”, a doua zi națională a Republicii Elene. După oficierea
Academia Română și-a comemorat înaintașii la Cimitirul Bellu din București
Membrii Academiei Române, precum și cei care, de-a lungul timpului, au sprijinit activitatea celui mai înalt for de știință și cultură din țara noastră, trecuți la Domnul, au fost pomeniți marţi, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe de parastas oficiate la Cimitirul „Șerban Vodă”-Bellu din București, conform TRINITAS TV.
La slujba de pomenire au participat academicieni, profesori universitari și oameni de cultură, care au adus un omagiu personalităților ce și-au dedicat viața cercetării științifice, educației și culturii românești. Printre cei prezenți s-a numărat și acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române.
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți, sub protia părintelui Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din București, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Marius Andruh, președintele Academiei Române, a evidențiat că aceste comemorări sunt un gest de recunoștință față de membrii care au slujit cu credință Academia Română, contribuind prin opera lor la prestigiul și dăinuirea acesteia în cultura românească: „Academia Română organizează aceste comemorări nu din datorie, ci din recunoștință față de cei care au contribuit la dăinuirea sa în cultura românească prin opera și activitatea lor. Faptul că ne aflăm în parcela Academiei Române reprezintă, totodată, un prinos de cinstire adus celor care au fost membri ai Academiei și au slujit-o cu credință, contribuind, prin munca și realizările lor, la prestigiul și respectul de care aceasta se bucură astăzi în societatea românească”.
De asemenea, acad. Dumitru Murariu, secretarul general al Academiei Române, a evidențiat importanța păstrării memoriei înaintașilor, subliniind contribuția acestora la dezvoltarea științei și culturii românești și la consolidarea prestigiului Academiei Române de-a lungul timpului: „Au fost oameni care au adus contribuții importante la progresul științei, al cercetării și al civilizației umane. Îmi amintesc un aforism care subliniază că nu există o incompatibilitate între religie și știință, ci acestea pot coexista în armonie. Credința și cunoașterea științifică pot contribui împreună la înțelegerea mai profundă a lumii și a omului”.



.jpg)
