Elevii ar putea fi testaţi la începutul anului şcolar

Data: 14 Noiembrie 2008

Elevii vor fi testaţi la începutul anului şcolar pe baza unor subiecte formulate la nivel naţional, rezultatele testelor fiind un punct de plecare pentru evaluarea internă şi externă, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), lansat miercuri în dezbatere publică. Pentru evaluarea cadrelor didactice, criteriile propuse de MECT sunt de măsurare a progresului şcolar, criterii privind implicarea cadrelor didactice în instituţia şcolară, criterii privind atractivitatea cadrului didactic din perspectiva elevilor, părinţilor şi a comunităţii, criterii privind dezvoltarea profesională şi impactul acestuia asupra progresului şcolar al elevului şi performanţei instituţionale.

Rolul inspectoratelor şcolare se va limita la controlul calităţii procesului didactic prin inspecţii şcolare la clasa şi testări periodice, susţine MECT. Conform MECT, un nou sistem de evaluare va trebui să aibă în vedere, în primul rând, performanţa realizată în clasă, iar evaluarea cadrelor didactice va trebui să pornească de la progresul şcolar. Schimbarea modului actual de evaluare va presupune modificări concomitente şi în celelalte componente ale sistemului educaţional: managementul unităţilor de învăţământ, salarizare diferenţiată, rolul şi structura inspectoratelor şcolare şi ale consiliilor de administraţie, accesul la gradele didactice. Potrivit proiectului în sistemul de evaluare, responsabilitatea va reveni directorului, dar nu şi puterea de decizie, deoarece „reformarea evaluării presupune atribuirea deciziei celui care are şi responsabilitatea“. „Evaluarea cadrelor didactice trebuie să ţină seama nu numai de identitatea profesională a evaluatului, ci şi de cea a evaluatorilor. Pentru că în evaluare intervin mai mulţi evaluatori, coordonarea intervenţiilor şi interpretarea rezultatelor trebuie să fie atributul directorului. Consiliul de administraţie va încheia un contract cu directorul, în care vor fi stipulate atribuţiile acestuia pe perioada mandatului“, precizează MECT. Propunerile, dezbătute până pe 28 noiembrie MECT a propus Inspectoratelor Şcolare Judeţene organizarea de dezbateri privind implementarea a patru criterii principale prin care să poată fi evaluată performanţa didactică, după cum a transmis, printr-un comunicat, MECT. Criteriile propuse de MECT sunt de măsurare a progresului şcolar, criterii privind implicarea cadrelor didactice în instituţia din care fac parte, criterii privind atractivitatea cadrului didactic din perspectiva elevilor, părinţilor şi a comunităţii, criterii în ceea ce priveşte dezvoltarea profesională a cadrului didactic şi impactul acestuia asupra progresului şcolar al elevului şi performanţei instituţionale. În acest sens, MECT a trimis o notă către inspectorate să dezbată public setul de criterii şi principii care să stea la baza evaluării performanţei didactice, în vederea definirii unei componente variabile salariului cadrelor didactice. Totodată, ministerul a cerut notă inspectoratelor şcolare să popularizeze criteriile şi principiile de performanţă la nivelul fiecărei şcoli prin organizarea de dezbateri pe această temă la care să participe şi reprezentanţi ai Federaţiilor sindicale. Propunerile rezultate din urma dezbaterilor vor trebui înaintate Ministerului Educaţiei până la data de 28 noiembrie 2008. La finalul dezbaterilor din judeţe şi din municipiul Bucureşti, MECT va organiza o amplă dezbatere la care vor participa şi inspectori şcolari generali.