Elevii din Bucureşti, fizic la şcoală
Elevii de clasele V-VII şi IX-XI din Capitală au revenit, de ieri, fizic la cursuri după suspendarea din data de 9 noiembrie 2020. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că elevii „care prezintă certificate şi în continuare trebuie să rămână acasă” vor învăţa online. „Sunt câteva mii de elevi care învaţă online din diverse motive - medicale sau de altă natură”, a subliniat prefectul, citat de Agerpres. Autorităţile au decis ca scenariul de funcţionare a unităţii/instituţiei de învăţământ, pe parcursul anului şcolar/universitar, să se actualizeze de la o zi la alta, în funcţie de situaţia epidemiologică, şi nu săptămânal, aşa cum se întâmpla până acum. (O. N.)